Sebastian Ghiță va fi amendat de Fisc cu până la 50.000 de lei, după ce a ignorat notificările transmise de ANAF

Sebastian Ghiță va fi amendat de Fisc cu până la 50.000 de lei, după ce a ignorat notificările transmise de ANAF
scris 24 mai 2017

Sebastian Ghiță, reținut în prezent în Serbia, va fi amendat de Fisc cu până la 50.000 de lei după ce nici omul de afaceri și nici un reprezentant al acestuia nu s-au prezentat la ANAF ca urmare a notificărilor pentru verificare și completarea unor declarații de venituri și patrimoniu pentru mai mulți ani. Veștile pentru Ghiță nu se rezumă însă la amendă, întrucât în scurt timp inspectorii Fiscului vor începe să-i verifice averea chiar dacă nu a depus declarațiile cerute.

Profit.ro a scris la începutul lunii mai că Fiscul îl așteaptă pe Sebastian Ghiță pentru a-i verifica averea, după ce, conform procedurii, timp de o lună, când acesta era plecat din țară și urmărit prin Interpol, l-a căutat acasă pentru a-i înmâna înștiințarea.

Urmărește-ne și pe Google News

Sebastian Ghiță a fost reținut la Belgrad la mijlocul lunii aprilie, adică în timp ce ANAF îi trimitea somații la adresa din Ploiești. Ghiță a dispărut în 21 decembrie 2016 și a fost inițial dat în urmărire națională după ce a încălat termenii controlului judiciar. În 10 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat european de arestare pe numele său, fiind dat și în urmărire internațională prin Interpol. Pe numele lui Ghiță există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România. Autoritățile române au inițiat procedurile de extrădare, însă omul de afaceri a anunțat că se opune, invocând persecuții politice.

Un document al Fiscului, prezentat la începutul lunii mai de Profit.ro, releva că ANAF l-a somat pe Ghiță să se prezinte pentru verificare, în cazul neprezentării urmând să fie amendat. De asemenea, ANAF i-a transmis lui Ghiță și o adresă prin care îi cere să completeze și să depună formularul privind declarația de venituri și patrimoniu pentru anii 2011, 2012, 2013 și 2014.

Consultantul fiscal Cornel Grama a declarat pentru Profit.ro că, potrivit Codului Fiscal, persoana care nu se conformează solicitării ANAF de a depune în termen declarația de patrimoniu și de venituri riscă o amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei. Dacă ar plăti în 48 de ore o eventuală amendă de la Fisc, Ghiță ar putea achita doar jumătate, dacă suma ar reprezenta - deloc probabil - o problemă pentru el.

Cum îi poate controla Fiscul veniturile lui Ghiță

Selectarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor se face în funcție de cerințele specifice ale acestora, de situația fiscală a persoanei fizice verificate și de natura informațiilor ori a documentelor disponibile, astfel:

a) metoda sursei și utilizării fondului este selectată atunci când se constată că persoana fizică verificată a utilizat fonduri în valoare mai mare decât sursele identificate;

b) metoda fluxurilor de trezorerie este selectată atunci când se constată că operațiunile derulate de persoana fizică verificată s-au desfășurat, în principal, prin conturile bancare și financiare și au fost depuse sume semnificative în numerar în aceste conturi;

c) metoda patrimoniului net este selectată atunci când se constată că patrimoniul net al persoanei verificate a înregistrat creșteri semnificative pe parcursul perioadei verificate și a fost stabilită, cu un grad rezonabil de certitudine, valoarea elementelor patrimoniale la începutul și la sfârșitul perioadei verificate.

Sebastian Ghiță se opune extrădării, invocând persecuții politice CITEȘTE ȘI Sebastian Ghiță se opune extrădării, invocând persecuții politice

Metoda sursei și utilizării fondului constă în

  • determinarea valorii utilizărilor de fonduri și a surselor;
  • identificarea surselor impozabile și a celor neimpozabile;
  • identificarea surselor impozabile declarate și a celor nedeclarate;
  • stabilirea venitului suplimentar din surse neidentificate, ca diferență între valoarea utilizărilor de fonduri și valoarea surselor de fonduri;
  • aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Metoda fluxurilor de trezorerie constă în

  • determinarea valorii depunerilor de numerar în conturile bancare și financiare;
  • identificarea depunerilor de numerar provenit din surse neimpozabile;
  • determinarea cheltuielilor efectuate cu numerar;
  • identificarea cheltuielilor efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile;
  • determinarea venitului impozabil ca sumă a depunerilor de numerar în conturile bancare și financiare și a cheltuielilor efectuate cu numerar, ajustată cu depunerile și cheltuielile efectuate cu numerar provenit din surse neimpozabile;
  • stabilirea venitului suplimentar din surse nedeclarate, ca diferență între venitul impozabil și venitul declarat;
  • determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate;
  • determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate;
  • aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate, cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.

Metoda patrimoniului constă în

  • determinarea patrimoniului net al persoanei verificate la începutul și sfârșitul perioadei impozabile, ca diferență între, pe de o parte, valoarea totală a bunurilor, activelor și a altor titluri și dețineri și valoarea totală a datoriilor, pe de altă parte;
  • determinarea creșterii patrimoniului net pe parcursul perioadei impozabile, ca diferență între valoarea patrimoniului net la sfârșitul perioadei și valoarea patrimoniului net de la începutul perioadei;
  • stabilirea venitului impozabil pe baza creșterii patrimoniului net, la care se adaugă cheltuielile personale și se scad veniturile neimpozabile;
  • stabilirea venitului suplimentar din surse nedeclarate, ca diferență între venitul impozabil și venitul declarat;
  • determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse identificate;
  • determinarea venitului suplimentar nedeclarat, cu surse neidentificate;
  • aplicarea tratamentului fiscal corespunzător veniturilor impozabile nedeclarate, cu surse identificate, conform regulilor specifice categoriei de venit.
viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
fisc
sebastian ghiță
amenda