Creditorii lui Sebastian Ghiță scot la vânzare imobilele Asesoft Technologies. Printre ele, un bloc din Ploiești cu 23 de apartamente

Creditorii lui Sebastian Ghiță scot la vânzare imobilele Asesoft Technologies. Printre ele, un bloc din Ploiești cu 23 de apartamente

Sebastian Ghiță

scris 1 mai 2017

Creditorii Asesoft Technologies, companie controlată indirect de Sebastian Ghiță, au hotărât să scoată la vânzare patru imobile ale firmei, trei situate în Ploiești și unul în Târgu-Jiu, care nu sunt necesare desfășurării activităților curente, potrivit unui document consultat de Profit.ro.

Unul dintre imobilele din Ploiești este situat în strada Romană, nr. 41 și este compus din teren în suprafață de 1.170 metri pătrați și construcția cu 23 apartamente.

Urmărește-ne și pe Google News

În iunie 2016, Tribunalul Prahova a admis cererea Asesoft Technologies de intrare în insolvență pentru imposibilitatea achitării la termenele scadente a obligațiilor față de creditori, care însumau 97,9 milioane de lei.

DNA cere arestarea lui Ghiță și în dosarul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu CITEȘTE ȘI DNA cere arestarea lui Ghiță și în dosarul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieștiului Iulian Bădescu

Profit.ro a anunțat atunci că Banca Comercială Română (BCR) este cel mai mare creditor al Asesoft Technologies, în condițiile în care s-a înscris la masa credală cu 38,8 milioane de lei.

Al doilea creditor este Sunsmart Integrare IT Ploiești, care are de recuperat 26,94 milioane de lei.

Firma de asigurări a statului face pierderi după pierderi. Și-a redus capitalul la jumătate CITEȘTE ȘI Firma de asigurări a statului face pierderi după pierderi. Și-a redus capitalul la jumătate

2K Telecom, firmă deținută integral de fratele omului de afaceri Sebastian Ghiță, Alexandru Ghiță, și intrată la rându-i, recent, în insolvență, ocupă poziția a treia ca pondere în tabelul creanțelor, cu 5,4 milioane de lei, fiind urmată de ANAF - 5,2 milioane de lei.

De asemenea, asociatul unic al Asesoft Technologies, Vlad Dumitru Iacobescu, are de recuperat 4,8 milioane de lei.

Sume semnificative au de recuperat și Network One Distribution – 3,3 milioane de lei, Avitech Co – 2,1 milioane de lei, Cronus eBusiness – 1,8 milioane de lei, Asesoft International – 1,6 milioane de lei, MB Distribution – 1,4 milioane de lei și Federal Media Partner – 1,1 milioane de lei.

La 24 aprilie, Tribunalul Prahova a respins cererea de declanșare a procedurii generale a falimentului. Cererea a fost înaintată de administratorul judiciar al Asesoft Technologies, Via Insolv, pentru că debitoarea nu a depus un plan de reorganizare în termenul legal, potrivit unui document consultat de Profit.ro.

EXCLUSIV O meserie cunoscută este pe cale să dispară din România. Sute de intermediari riscă să se închidă anul acesta CITEȘTE ȘI EXCLUSIV O meserie cunoscută este pe cale să dispară din România. Sute de intermediari riscă să se închidă anul acesta

“Respinge cererea formulată de administratorul judiciar Via Insolv SPRL de intrare a debitoarei Asesoft Technologies SRL în faliment prin procedura generală în temeiul dispozițiilor articolului 145, aliniatul 1, litera B din Legea 85/2014. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 30.05.2017, ora 09.00. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunțată în ședință publică, 24.04.2017”, se arată pe pagina a web a instanței.

Procedura de faliment este ultima etapă a insolvenței, care se aplică unui debitor în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului și a radierii societății.

Deși Sebastian Ghiță susține că nu mai controlează firmele din grupul Asesoft sau Teamnet de mai mulți ani, procurorii DNA au pus, în iunie 2015, sechestru pe conturile bancare ale mai multor firme, inclusiv Asesoft Technologies, suspectate că ar fi controlate de acesta prin interpuși.

Turcii nu mai au voie să folosească Wikipedia. Urmează Facebook? CITEȘTE ȘI Turcii nu mai au voie să folosească Wikipedia. Urmează Facebook?

Înființată în 2012, Asesoft International are ca obiect de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe și a consemnat în 2015 afaceri de 83,02 milioane de lei, de la 72,4 milioane de lei în urmă cu un an, și pierderi de 13,1 milioane de lei, comparativ cu 10,2 milioane de lei în 2014, potrivit Ministerului Finanțelor Publice.

Conform datelor administratorului judiciar, Asesoft Technologies a încheiat anul 2016 cu pierdere de 6,3 milioane de lei la o cifră de afaceri de 5,57 milioane de lei.

La finele anului trecut, datoriile totale ale companiei au atins 52,6 milioane de lei, în timp ce creanțele însumau 38,7 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
asesoft technologies
creditori
imobile
vanzare
terenuri
apartamente