Guvernul adoptase, în data de 12 martie, o ordonanță de urgență privind modificarea și completarea unor acte normative.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Ordonanța cuprindea trei componente importante: consolidarea cadrului normativ privind examinarea investițiilor străine, reducerea termenelor pentru obținerea unor avize de mediu, precum și pentru apărarea împotriva incendiilor, ”în condițiile menținerii unor condiții riguroase de protecție a populației”, arăta atunci Executivul.
Conform legislației în vigoare, apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, național, cu caracter permanent, la care sunt obligate să participe, în condițiile prezentei legi, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și toate persoanele fizice și juridice aflate pe teritoriul României.
Prin ordonanța adoptată în martie, Guvernul a modificat art. 19, alin 1, litera r16 din Lega nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, arătând că administratorul sau conducătorul unei instituții va avea și obligația:
- ”să interzică cu strictețe utilizarea articolelor pirotehnice, precum și folosirea flăcării pentru ambianță și divertisment, pe timpul programului cu public, în clădiri/spații/amenajări în care acesta are acces, având destinația de cultură, turism sau comerț, inclusiv corturi pentru evenimente”.
Datele Profit.ro relevă însă că acum, chiar înaintea moțiunii de cenzură prin care a fost demis (5 mai), Guvernul Bolojan a rectificat această modificare, în felul următor:
- ”să interzică utilizarea articolelor pirotehnice, precum și folosirea flăcării deschise pentru ambianță, decor sau divertisment, pe timpul programului cu public, în clădiri, spații sau amenajări închise în care publicul are acces, având destinația de cultură, turism, comerț sau alimentație publică, inclusiv în corturi închise cu pereți, destinate organizării de evenimente, cu excepția utilizării lumânărilor pentru torturi aniversare, precum și a utilizării flăcării deschise în cadrul unităților de alimentație publică în care prepararea hranei se realizează în prezența consumatorului, cu respectarea nomelor de securitate la incendiu”.
Guvernul repară astfel o prevedere care ar fi interzis, de pildă, aprinderea lumânărilor pe torturi la nunțile organizate în corturi, respectiv preparea unor clătite flambe la mesele clienților din restaurante.
Ordonanța de urgență cu această rectificare a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, deși Consiliul Legislativ contestă faptul că a fost adoptată legal, avizarea actului cu aceste modificări având loc după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.

















