'Cred că România are o problemă uriașă. Nu vin suficienți bani în România și ideea de a relansa economia într-o perioadă extrem de tulbure la nivel mondial, doar prin niște tăieri bugetare, care sunt foarte complicate, în realitate, de făcut, eu nu o cred fezabilă. Eu cred că trebuie să faci cumva să vină din nou bani în România. PNRR-ul se termină în august. A fost foarte bun cât a fost. N-am luat destui bani, dar, mă rog, cât am luat au fost buni', a declarat Victor Ponta.
Acesta a precizat că noua gândire a Uniunii Europene legată de fondurile europene pentru perioada următoare acordă mai multă atenție sectorului de apărare și mult mai puțină decât până acum infrastructurii.
Victor Ponta susține că, în aceste condiții, piața de capital este singurul domeniu care ar putea să ajute România ca țară.
'Cum aducem banii? Mâine, de exemplu, cred că vicepremierul - e un vicepremier care se ocupă de restructurarea companiilor de stat - ar trebui să zică: haideți să listăm. Ce nu se poate lista, haideți să vindem. Înseamnă că nu e bun. (...) Hai să listăm. Nu luăm banii la buget, profiturile companiilor de stat, și lăsăm banii în companiile listate să fie investiți în mod transparent', a subliniat Victor Ponta.
De asemenea, el a făcut referire la listarea Aeroportului Otopeni și a Portului Constanța.
'Îmi aduc aminte cu mare neplăcere că pregătisem în 2015 toată procedura pentru listarea Aeroportului Otopeni și a Portului Constanța. Când mă gândesc că au trecut 11 ani și Aeroportul Otopeni arată mai rău decât acum 11 ani, iar în Portul Constanța este mai multă corupție decât acum 11 ani, inclusiv la faptul că de la mine până la domnul Bolojan cred că sunt 11 prim-miniștri, nu? Nu mă întrebați de numărul de miniștri de finanțe, de economie.(...) Dar Portul Constanța și Aeroportul tot acolo sunt și tot în starea în care n-ar trebui să fie', a afirmat Victor Ponta.
Guvernul anunță schimbarea: România va trece de la o economie bazată pe consum la o economie bazată pe investiții masive
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că în acest an se va schimba paradigma dezvoltării României și se va muta accentul de pe o economie bazată pe consum pe o economie bazată pe investiții masive și valoare adăugată.
"2026 trebuie să fie anul în care schimbăm paradigma dezvoltării României și mutăm accentul de pe o economie bazată pe consum pe o economie bazată pe investiții masive și valoare adăugată - acesta este mesajul central transmis în toate discuțiile tehnice recente. De ce facem acest lucru? Pentru că România are nevoie de o direcție strategică pe termen lung, de un cadru predictibil și responsabil care să stimuleze investițiile, competitivitatea și crearea de locuri de muncă durabile. Trecem astfel la politici economice solide, fundamentate pe rezultate concrete, nu pe măsuri conjuncturale - astfel încât creșterea economică să fie una sănătoasă și echilibrată", a anunțat ministrul.
Acesta a mai declarat că a avut consultări cu mediul de afaceri în vederea pregătirii programului de relansare economică, pentru că este esențial ca un pachet sustenabil de măsuri să includă răspunsul statului la nevoile concrete ale mediului privat.
"În pregătirea publicării programului de măsuri de relansare economică, am derulat recent o serie consistentă de întâlniri și discuții cu partenerii de dialog din mediul de business. Este esențial ca un pachet sustenabil de măsuri pentru accelerarea economiei să includă răspunsul statului la nevoile concrete ale mediului privat. De aceea le mulțumesc tuturor reprezentanților Concordia, Romanian Business Leaders (RBL), AmCham Romania și Foreign Investors Council (FIC) și tuturor celorlalte asociații patronale care au transmis propuneri și feedback consistent - toate acestea susțin racordarea soluțiilor de sprijin ale statului la nevoile reale ale economiei", a mai spus Alexandru Nazare.
Pachetul de relansare economică va fi prezentat joi într-o primă lectură, în ședința de Guvern, iar vineri partenerilor sociali din cadrul Consiliului Tripartit, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
Potrivit prim-ministrului, pachetul de relansare economică conține "soluții de credite fiscale pentru companii, măsuri de amortizare accelerată pentru achiziția de utilaje, de exemplu, scheme de sprijin pentru investițiile mari, pentru zonele în care există deficite comerciale, pentru zonele în care pot fi stimulate exporturile, precum și scheme de garanții, de exemplu, prin Banca de Investiții și Dezvoltare".
















