PROFIT NEWS TV - Vasile Dîncu a anunțat că PSD dorește Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor, dacă nu are premierul

PROFIT NEWS TV - Vasile Dîncu a anunțat că PSD dorește Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor, dacă nu are premierul
scris 16 nov 2021

Președintele Consiliului Național al PSD Vasile Dîncu a anunțat că social-democrații doresc Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Finanțelor în cazul în care nu au premierul, precizând că structura actuală a Guvernului ar putea să nu mai fie modificată.

“Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției sunt cele două ministere avizatoare care în orice negociere de algoritm de guvernare sunt cele dintre care se alege. La noi există cine are premierul nu are Secretariatul General al Guvernului și nu alege primul între cele două ministere avizatoare. E un algoritm gândit de mult în politica românească și chiar funcționează când se fac coaliții sau alianțe”, a declarat Vasile Dîncu la Profit News TV.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum să-ți optimizezi site-ul web CITEȘTE ȘI Cum să-ți optimizezi site-ul web

Întrebat ce va alege PSD-ul în cazul în care PNL va avea premierul, el a răspuns: “Nu am stabilit ce alegem, dar eu presupun că am lua Finanțele având în vedere că sunt alte ministere la care noi nu avem acces, cel puțin în varianta de acum: Dezvoltarea este la UDMR, am văzut că Mediul este la UDMR, adică sunt ministere economice sau Fondurile Europene nu știu la cine ar fi. Este normal ca aceste funcții economice, funcțiile din ministerele de forță, legate de membrii în CSAT, se aleg cumva între participanții la guvernare și atunci cine are una, nu putea lua cealaltă”.

Vasile Dîncu a precizat că nu este luată o decizie nici în privința schimbării structurii Guvernului.

“Au propus cele două echipe de negociere niște ministere pentru că, așa cum se întâmplă când faci un guvern, vin oamenii din echipele de negociere cu tot felul de priorități. Unii au spus este nevoie pentru cei patru milioane de români din afară, și eu cred că ar trebui făcută asta, ar fi nevoie de un minister al Diasporei, al românilor de pretutindeni, care să se ocupe serios și de Republica Moldova, să se ocupe și de românii din afară din perspectiva administrativă culturală, învățământ, religie. Ar trebui, dar probabil nu o să o facem acum (…) pentru Diaspora un super minister care să conțină fonduri, să fie ca un fel de minister al Administrării românilor din afară, să aibă bani pentru școală, pentru religie, pentru Biserică, pentru că asta ține identitatea. (…) Liberalii au venit cu ideea să facem un minister al întreprinderilor mici și mijlocii”, a explicat Vasile Dîncu.

ULTIMA ORĂ Creșterea economică frânează puternic față de așteptări în trimestrul al treilea CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Creșterea economică frânează puternic față de așteptări în trimestrul al treilea

El a precizat că având în vedere situația actuală din țară, e posibil să nu mai apara un minister în plus.

“Cred că până la urmă și din perspectiva strategică, din perspectivă comunicațională, în această sărăcie și în această criză pe care o avem acum s-ar putea să înclinăm a nu mai face niciun minister. Am face eventual niște miniștri delegați pe aceste zone, dar care să nu mai însemne aparate grele, ministere separate și să renunțăm la acea idee”, a explicat președintele Consiliului Național al PSD.

viewscnt
Afla mai multe despre
vasile dîncu
psd