Primăria Capitalei vrea să crească salariile angajaților

Primăria Capitalei vrea să crească salariile angajaților
scris 28 feb 2024

Consiliul General al Capitalei va dezbate în ședința de joi un proiect de hotărâre prin care sunt stabilite salariile de bază pentru funcțiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului general și din cadrul serviciilor și instituțiilor publice de interes local al municipiului.

Proiectul a primit aviz nefavorabil din partea Comisiei economice a CGMB. Din dezbateri a reieșit că, în cadrul ședinței de joi a CGMB, vor fi propuse o serie de amendamente, în contextul în care sindicatele nu ar agrea forma actuală a proiectului, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
GALERIE FOTO Taximetriștii care au protestat în ultimele trei zile în Capitală au decis să intre în greva foamei CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Taximetriștii care au protestat în ultimele trei zile în Capitală au decis să intre în greva foamei

Directorul executiv al Direcției Managementul Resurselor Umane, Geta Drăgoi, a precizat că hotărârea prevede o creștere de aproximativ 5% pentru angajații cu studii superioare și de 30% pentru personalul cu salarii mici (muncitori, îngrijitori și angajați cu studii medii) în ceea ce privește salariile de bază din cadrul aparatului de specialitate al primarului general, din cadrul Poliției Locale, DGASMB, Direcției de Evidența Persoanelor, ASSMB, Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, ARCUB, Creart, Administrației Străzilor, AFI, Administrației Grădinii Zoologice, ALPAB, ASPA sau Proedus.

Situația diferă în cazul instituțiilor de cultură, pentru care nu sunt prevăzute aceleași creșteri. Geta Drăgoi a explicat că instituțiile de cultură au grile de salarizare prevăzute de Legea 153/2017, iar acestea au beneficiat deja de o creștere de 5% de la 1 ianuarie.

„Pentru aceste instituții s-a urmărit micșorarea decalajului dintre personalul cu studii superioare salarizat pe Legea 153 și personalul cu studii superioare salarizat pe grilele administrației”, a indicat Drăgoi.

În baza acestui proiect, creșterea fondului de salarii este estimată la 13 – 15%. Strict pentru angajații Primăriei, creșterea ar fi de aproximativ 7%.

viewscnt
Afla mai multe despre
primăria capitalei
salarii