Președintele Partidului Ecologist, trimis în judecată pentru trafic de influență

Președintele Partidului Ecologist, trimis în judecată pentru trafic de influență
scris 29 nov 2022

Președintele Partidului Ecologist, Dănuț Pop, reținut săptămâna trecută de DNA pentru trafic de influență, a fost trimis în judecată în stare de arest la domiciliu. El ar fi primit 10.000 de euro în schimbul promisiunii că, având influență asupra unui deputat, l-ar putea determina să angajeze o persoană în funcția de consilier.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Mișcare gândită la nivel politic: Publicitatea pentru cazinouri, jocuri de noroc, pariuri - interzisă în România CITEȘTE ȘI Mișcare gândită la nivel politic: Publicitatea pentru cazinouri, jocuri de noroc, pariuri - interzisă în România

Conform procurorilor, în  perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.021 euro, în patru tranșe (4.000 euro - noiembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021 și 10.000 lei - februarie 2022).
”În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, precizează DNA.

Cel vizat este președintele Partidului Ecologist, Dănuț Pop.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
partidul ecologist
dănuț pop