Pensia minimă va crește la 1.000 de lei. Pensiile - indexate cu 10%

Pensia minimă va crește la 1.000 de lei. Pensiile - indexate cu 10%
scris 19 nov 2021

Premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că în urma discuțiilor s-a stabilit că va crește pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10% și va fi acordată cea de-a 13 indemnizație pentru persoanele cu handicap. De asemenea, persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS. Alocațiile pentru copiii între o zi și doi ani vor fi de 600 de lei, iar pentru cei mai mari de doi ani alocația va crește la 243 de lei. Salariul minim va crește la 2.550 lei.

"Am convenit pe capitolul Social, l-am încheiat. Am convenit pe acordul politic, s-a încheiat, este redactat. Avem, în continuare, de ajustat câteva elemente la capitolul Justiție și am demarat negocierile pe ministere. În momentul acesta, fiecare dintre noi am convenit să luăm o pauză și o să continuăm discuțiile, în interior, urmând ca în această după-amiază sau mâine dimineață, în funcție de cum stabilim cu liderii de partide, să reluăm negocierile", a declarat Nicolae Ciucă, la Parlament.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Campania ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT ajunge în Ploiești. 200 de scrumiere stradale speciale se află de acum la îndemână pentru alegeri asumate și sustenabile CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Campania ALEGE ASUMAT UN ORAȘ CURAT ajunge în Ploiești. 200 de scrumiere stradale speciale se află de acum la îndemână pentru alegeri asumate și sustenabile

El a afirmat, răspunzând unei întrebări, că fiecare minister este foarte important și "nu există absolut niciun fel de discuție ca vreuna dintre formațiuni să iasă din coaliție", scrie News.ro

Întrebat despre faptul că reprezentanții UDMR au amenințat cu plecarea de la negocieri, dacă nu primesc Ministerul Dezvoltării, Ciucă a replicat: "Sunt tehnici de negociere și fiecare dintre partide își negociază obiectivele".

"Nici noi nu vrem să intrăm în coaliția de guvernare fără PSD, UDMR și minorități", a arătat el.

Întrebat dacă PNL va ceda Ministerul Dezvoltării și dacă se ia în calcul să rămână tot la UDMR, Nicolae Ciucă a afirmat: "În acest moment, se poartă negocieri, urmând ca în funcție de deciziile, care o să fie luate în fiecare dintre formațiuni, să ne întoarcem la masa negocierilor și să găsim soluții".

"Au fost stabilite următoarele elemente: va crește pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, o să fie indexate pensiile cu 10%, pentru cei care au un cuantum între 1.000 și 1.600 de lei, se va acorda un cuantum de indemnizatie de 1.200 de lei, de la începutul anului viitor, doar pentru anul viitor. Cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu o să mai fie scutiți de plata CASS-ului. De asemenea, se va acorda cea de-a 13 indemnizație pentru persoanele cu handicap. Pentru copiii între o zi și doi ani se va asigura plata a 600 de lei lunar, iar alocația va crește la 243 de lei. De asemenea, salariul minim va crește la 2.550 (...) Am convenit, împreună cu celelalte partide, ca acesta să poată să fie acordat pe 24 de luni.", a precizat Nicolae Ciucă.

Întrebat care este impactul și sursa de finanțare a tuturor acestor măsuri, el a explicat: "Impactul total este de aproximativ 13,6 miliarde, dacă nu mă înșel, și urmează ca prin măsurile care o să fie asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor și partea de dublare a redevențelor să se găsească soluții, plus celelalte măsuri fiscale, care o să fie (...)".

El a precizat că nu va exista "taxa pe lux".

Tranzacție - AROBS achiziționează Berg Software Timișoara. Fondatorul a anunțat la PROFIT NEWS TV că negociază achiziții CITEȘTE ȘI Tranzacție - AROBS achiziționează Berg Software Timișoara. Fondatorul a anunțat la PROFIT NEWS TV că negociază achiziții

"Fără taxă pe lux, nu o să fie crescute taxele. O să rămânem pe cotă unică și, de asemenea, asigurăm pe toată lumea că o să alocăm 7% din PIB ", a arătat Ciucă.

Anterior, surse politice declarau pentru News.ro că pensiile vor crește cu 10%, alocațiile, cu 20% și se va aloca a 13-a indemnizație pentru persoanele cu handicap. Salariul minim ar putea creste la 2.550 de lei, iar pensia minimă, de la 800 la 1000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensia minimă
nicolae ciuca