Papa Francisc reformează instituțiile financiare ale Vaticanului

Papa Francisc reformează instituțiile financiare ale Vaticanului
scris 5 dec 2020

Papa Francisc a decis să acorde organismului de supraveghere financiară al Vaticanului un nou statut și un nou nume, a anunțat sâmbătă Vaticanul.

Autoritatea pentru informații financiare (AIF), un organism al Vaticanului creat în decembrie 2010 de Benedict al XVI-lea pentru combaterea spălării banilor, a fost redenumită Autoritatea de supraveghere și informare financiară (ASIF), pentru a reflecta mai bine rolurile sale, relatează Agerpres.

Noul său statut introduce mai multe modificări, între care crearea unei noi unități care se ocupă de reglementare și afaceri juridice, pe lângă cele a căror activitate este axată pe supraveghere și inteligență financiară.

Urmărește-ne și pe Google News
Atenționare oficială: Vaccinarea anti-Covid nu va fi obligatorie, dar cei vaccinați se vor bucura de o libertate de mișcare mai mare CITEȘTE ȘI Atenționare oficială: Vaccinarea anti-Covid nu va fi obligatorie, dar cei vaccinați se vor bucura de o libertate de mișcare mai mare



De asemenea, noul statut îi dă președintelui ASIF posibilitatea de a supraveghea mai bine strategia și supervizarea și acordă puteri operaționale mai mari directorului și directorului adjunct, a declarat președintele ASIF Carmelo Barbagallo.

O altă noutate este că, de acum înainte, pentru recrutarea de personal laic, ASIF va trebui să acționeze, în conformitate cu normele organelor Curiei Romane, prin intermediul Comisiei de evaluare independentă (CIVA), decizie care "contribuie la consolidarea independenței Autorității în exercitarea prerogativelor sale importante și evită riscul arbitrariului'', a spus Barbagallo.

Noul statut face parte din ''reforma generală pe care o realizează Papa Francisc ... în ceea ce privește transparența și consolidarea controalelor în sfera economico-financiară'', a spus Barbagallo.

Negociatorul șef al UE spune că nu sunt întrunite nici acum condițiile pentru acord post-Brexit, dar va continua căutarea unei soluții CITEȘTE ȘI Negociatorul șef al UE spune că nu sunt întrunite nici acum condițiile pentru acord post-Brexit, dar va continua căutarea unei soluții

Vaticanul încearcă să-și îmbunătățească performanțele în materie de transparență financiară după decenii în care banca sa, Institutul pentru lucrări de religie (Istituto per le Opere di Religione - IOR), a fost cunoscută drept un paradis de spălare a banilor.

Totuși, scandalurile financiare din anturajul papal rămân frecvente.

Un exemplu recent îl privește pe cardinalul italian Angelo Becciu, care a renunțat la sfârșitul lunii septembrie la calitatea de șef al Congregației pentru cauzele sfinților și la drepturile de cardinal.

Becciu a spus că Francisc l-a concediat în mod efectiv după ce i-a spus că este suspectat de delapidare pentru că a folosit fonduri caritabile de la Vatican pentru a ajuta o cooperativă condusă de fratele său.

viewscnt
Afla mai multe despre
papa francisc
financiar
supraveghere
autoritate
vatican
reformă