Olanda relaxează măsurile sanitare. Rămân închise restaurantele, cafenelele și barurile

Olanda relaxează măsurile sanitare. Rămân închise restaurantele, cafenelele și barurile
scris 15 ian 2022

Premierul olandez Mark Rutte a anunțat, vineri seară, relaxarea restricțiile sanitare anti-COVID-19, printre cele mai dure din Europa, astfel că se va permite redeschiderea magazinelor, sălilor de sport, saloanelor de coafură și a sex-shop-urilor, relatează AFP.

Barurile, restaurantele, cafenelele și instituțiile de cultură vor rămâne închise cel puțin până în 25 ianuarie, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Magazinele pot fi deschise până la ora 17.00 începând de sâmbătă, la fel și cluburile sportive și instituțiile de învățământ superior.

Școlile s-au redeschis în 10 ianuarie.

Ministrul Sănătății, Ernst Kuipers, a afirmat că guvernul a decis să ridice din restricții ca urmare a scăderii numărului spitalizărilor, în pofida unui val de infectări cu varianta Omicron.

Premierul olandez a explicat însă că este prea devreme pentru redeschiderea barurilor și a restaurantelor, avertizând în legătură cu noile contaminări care, susține el, ar putea ajunge în curând la un bilanț zilnic de 75.000 - 80.000.

viewscnt
Afla mai multe despre
olanda
covid
relaxare
restaurante
cafenele
baruri