Fostul președinte democrat Barack Obama a revenit pe scena politică înaintea alegerilor de la jumătate de mandat (midterms) și face campanie viguros, urmând să apară, până la 8 noiembrie, peste tot, în acest scrutin cu o miză majoră, mai degrabă decât președintele american Joe Biden, relatează AFP.
Vineri, Biden și Obama au vorbit în același timp, din două colțuri ale Statelor Unite - președintele în Pennsylvania, iar fostul președinte în Georgia, două state hotărâtoare în campania electorală pentru Partidul Democrat, scrie News.ro.
Amândoi au avut același discurs - este vorba despre salvarea democrației americane și de oprirea republicanilor, partidul lui Donald Trump.
Însă fostul președinte democrat, prin fluența discursului său și prin ”punchline”-urile sale, i-a furat replica celui care i-a fost vicepreședinte și care nu a avut niciodată această ușurință oratorică.
”Dacă ei câștigă, este imposibil să spunem ce se poate întâmpla”, a declarat despre conservatori un Barack Obama în vervă, cu mânecile cămășii suflecate, savurând vizibil entuziasmul auditoriului său la Atlanta.
”Vreau să te dai jos de pe canapea și să te duci să votezi! Lasă telefonul jos, lasă TikTok-ul în pace, du-te să votezi!”, a îndemnat el.
Sâmbătă, în Michigan, la Detroit, fostul președinte a făcut dovada acestei reveniri.
”Domnule, este exact ceea ce încerc să subliniez. Avem un cadru, aici, în democrația noastră. Acum vorbesc eu, aveți ocazia să vorbiți mai târziu. Nu ați face asta la locul de muncă”, i-a spus el unui protestatar care-l interpela.
Fostul președinte (2009-2017) s-a îndepărtat de scena politică și s-a consacrat altor activități - producția unor documentare, publicații, filantropie.
Însă și-a făcut o revenire foarte remarcată, înșirând miting după miting în Georgia, Michigan și Wisconsin sâmbătă, iar marți în Nevada și apoi în Pennsylvania.
Sondajele, care sunt de luat cu mare atenție, preconizează pentru moment că Partidul Democrat își va pierde controlul precar în Senat și în Camera Reprezentanților în favoarea opoziției republicane.
O creștere recentă în sondaje a candidaților dreptei conservatoare, inclusiv a celor mai virulenți acoliți ai fostului președinte Donald Trump, face însă Casa Albă să se teamă de pierderi mai mari decât preconiza în Camera Reprezenților și eventual o pierdere a Senatului, ceea ce ar pune ambele Camere sub controlul Partidului Republican.
CITEȘTE ȘI Primii kilometri ai autostrăzii Sibiu – Pitești sunt tot mai aproape de finalizareBarack Obama este, într-un fel, bine plasat să tragă semnalul de alarmă. Partidul său a suferit ceea ce el însuși a catalogat drept o ”bătaie” în alegerile legislative din 2010, la jumătatea primului său mandat.
”Există un pericol inerent în faptul de a te afla la Casa Albă și de a fi înăunrtrul bulei”, declara el la acea vreme, referindu-se la alegerile de atunci, care au sancționat, pentru prima oară în ultimii 160 de ani, partidul care s-a aflat aproape mereu la putere.
Joe Biden, care se prezintă adesea drept un președinte apropiat ”calsei medii”, îndepărtată de ”microcosmosul” de la Washington, lasă însă impresia, de la începutul campaniei, că rămâne la adăpost în ”bula” despre care vorbea Obama.
El se deplasează cu regularitate și strânge fonduri pentru Partidul Democrat, însă președintele în vârstă de 79 de ani - care este nepopular - nu s-a aventurat, până acum, în anumite state foarte disputate, de exemplu Arizona.
El urmează să-și țină ultimul miting de campanie cu o zi înainte de scrutin în teren cunoscut, în statul foarte democrat Maryland.