Nicușor Dan reclamă că veniturile reale ale Primăriei București în 2022 vor fi la jumătate din veniturile din 2021. Primăria, în imposibilitate de a asigura serviciile pe care le are în atribuții

Nicușor Dan reclamă că veniturile reale ale Primăriei București în 2022 vor fi la jumătate din veniturile din 2021. Primăria, în imposibilitate de a asigura serviciile pe care le are în atribuții
scris 21 dec 2021

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că instituția va avea, în 2022, venituri reduse la jumătate față de veniturile reale din 2021, ceea ce va pune Primăria București în imposibilitatea de a asigura serviciile publice pe care le are în atribuții.

”Așa cum arată proiectul de buget național în acest moment, veniturile reale ale Primăriei municipiului București în 2022 vor fi la jumătate din veniturile reale ale Primăriei municipiului București în 2021 ceea ce va pune Primăria municipiului București în imposibilitate de a asigura serviciile publice pe care le are în atribuții”, a anunțat Nicușor Dan.

Urmărește-ne și pe Google News
Biofarm realizează cea mai importantă investiție din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani CITEȘTE ȘI Biofarm realizează cea mai importantă investiție din industria farmaceutică a ultimilor 30 de ani

Acesta a precizat că ”nicio instituție nu poate să funcționeze cu un buget la jumătate”, scrie News.ro.

”Vă aduc aminte ca exemplu, România în criza din 2010 a fost constrânsă să reducă salarii semnificativ, a avut mari probleme în condițiile în care a avut o scădere de 10 la sută, nu de 50 la sută cum se preconizează în 2022”, a mai afirmat primarul.

El a explicat că, în 2021, bugetul Primăriei Capitalei a fost de 10 miliarde, dintre care 6 miliarde au mers la sectoare, iar 4 miliarde au revenit municipalității.

Dintre aceste patru miliarde, două au fost pentru subvenții, un miliard pentru termie și 1 miliard pentru transportul public.

Nicușor Dan a precizat că bugetul pentru 2022 este tot 10 miliarde, dar că subvențiile vor fi trei miliarde, nu doar două miliarde și astfel Primăria București va fi nevoită să se descurce cu un miliard, față de două câte au fost în acest an.

viewscnt
Afla mai multe despre
nicușor dan
primăria bucurești