Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că agenția de rating Fitch a ”îmbunătățit profilul individual de credit al Bucureștiului de la 'bbb+' la 'a', o clasă mai sus decât ratingul național, având semnificația unei mari capacități de îndeplinire a obligațiilor”. Totodată, el afirmă că Fitch a remarcat “performanța operațională solidă a orașului și un plan de investiții ambițios”.
”Eforturile noastre invizibile pentru stabilizarea financiară a primăriei devin vizibile. Fitch a îmbunătățit profilul individual de credit (Standalone Credit Profile) al Bucureștiului de la 'bbb+' la 'a', o clasă mai sus decât ratingul național, având semnificația unei mari capacități de îndeplinire a obligațiilor. Fitch a îmbunătățit ratingul pe termen lung (Long-Term Issuer Default Rating) al Bucureștiului la 'BBB-' cu perspectivă stabilă, în acord cu ratingul României (ratingul municipalității nu poate depăși ratingul țării)”, a arătat Nicușor Dan.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit acestuia, unul dintre indicatorii relevanți luați în calcul la evaluare este ajustarea cheltuielilor la venituri (Expenditure Adjustability), unde calificativul Bucureștiului este ”Puternic”, scrie News.ro
De asemenea, Fitch a remarcat “performanța operațională solidă a orașului și un plan de investiții ambițios”, a menționat primarul general.