Nicușor Dan: Bugetul PMB în 2023 va fi de cinci miliarde lei

Nicușor Dan: Bugetul PMB în 2023 va fi de cinci miliarde lei
scris 11 dec 2022

Primarul Capitalei Nicușor Dan a afirmat că bugetul Primăriei Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde de lei, precizând că trei miliarde de lei merg pe termie și transportul public. El a mai menționat că datoria publică este între 200 și 300 de milioane de lei pe an.

„Sunt două miliarde de euro. Dar se împart între Primăria Capitalei și primăriile de sector. Până când am avut această inflație Primăria Capitalei avea patru miliarde de lei, adică puțin sub un miliard de euro și primăriile de sector aveau șase. Acum pe bugetul de 2023 Primăria Capitalei va avea cinci miliarde și primăriile de sector vor avea șapte miliarde de lei, însă, din banii pe care îi primește Primăria Capitalei trei miliarde erau două până acum, vor fi trei cu scumpirile astea, se duc pe termie și transportul public. Apoi rămânem cu două miliarde din care avem spitale, mai puțin salariile, tot ce înseamnă investiții, echipamente, căldura, toate acestea sunt plătite de primărie, avem toate teatrele din București, mai puțin Opera și Teatrul Național. Asta înseamnă inclusiv salarii. Avem toate aceste lucrări de infrastructură, avem tot ce înseamnă iluminat public, semaforizare în București, situații de urgență. Datorie publică undeva între 200 și 300 de milioane de lei pe an. Deci suntem tot timpul la limită”, a afirmat Nicușor Dan, întrebat duminică la postul B1 TV cât este bugetul Primăriei Capitalei și cum va fi cheltuit, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Edilul general a precizat că Primăria Capitalei are finanțări externe de un miliard de euro.

„Avem un program consistent de finanțări externe care fac un miliard de euro. 200 de milioane de euro tramvaiele care vor veni, din care au venit 15 până acum, 200 de milioane euro tot ce înseamnă lucrări la rețeaua de termoficare pentru care contractele sunt semnate, sunt în faza de proiectare și la sfârșitul primăverii vor intra în șantier 12 kilometri , 500 de milioane de euro reabilitarea liniilor de tramvai care sunt deteriorate, 50 de milioane de euro autobuzele electrice, 50 de milioane de euro troleibuzele”, a explicat primarul Capitalei.

viewscnt
Afla mai multe despre
primaria bucuresti
buget 2023
cheltuieli primaria capitalei