Vladimir Putin a asigurat marți că Moscova și Beijing vor să folosească din ce în ce mai mult monedele lor naționale, și nu dolarul, pentru schimburile comerciale pe calea ferată, pentru a ajunge la un nivel record, pe fondul tensiunilor dintre Rusia și țările occidentale, scrie AFP.
"Atât partea rusească, cât și cea chineză au confirmat interesul de a folosi într-o manieră mult mai activă monedele naționale pentru reglementări comune", a declarat președintele rus după ce l-a primit pe omologul chinez Xi Jinping în cadrul unui forum economic de la Vladisvostok, în Orientul Îndepărtat rus, arată news.ro.
"Aceasta va consolida stabilitatea manipulării de către bănci a operațiunilor de import-export în condițiile unui risc persistent pe piețele mondiale", a adăugat acesta.
Declarațiile vin în contextul sancțiunilor economice din ce în ce mai dure impuse de țările occidentale Rusiei de la izbucnirea crizei în Ucraina, în 2014.

Statele Unite și-au întărit arsenalul în ultimele luni, pe fondul acuzațiilor de amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 și de otrăvire a fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale, în Anglia, în luna martie.
China este angajată într-un război comercial cu Statele Unite de la introducerea de către Washington a bariererelor vamale pentru anumite produse chinezești, acțiune la care Beijingul a replicat prin propriile măsuri.
Relațiile economice și diplomatice dintre China și Rusia s-au consolidat în ultimii ani, în timp ce au apărut tensiuni între Moscova și țările occidentale.
Potrivit lui Putin, volumul de schimburi comerciale dintre Beijing și Rusia a crescut cu o treime pe an în primul semestru, ajungând la 50 de miliarde de dolari.

"Există toate motivele să credem că de aici până la sfârșitul anului să ajungem la un nivel record de 100 de miliarde de dolari", a insistat președintele rus.
De la începutul întâlnirii, el a salutat "relațiile de încredere în materie de politică, securitate și din sfera militară".
"Prietenia noastră se consolidează tot timpul", a asigurat omologul chinez.
Soldați chinezi participă la exercițiile militare Vostok-2018 lansate marți de armata rusă în Orientul Îndepărtat rus cu implicarea de mijloace fără precedent.