Limitarea exportului de lemne a fost respinsă de parlamentari, în pofida mesajului politic

Limitarea exportului de lemne a fost respinsă de parlamentari, în pofida mesajului politic
scris 21 feb 2017

Exportul de lemne nu va mai fi limitat, așa cum a fost mesajul politic în primăvara anului trecut, parlamentarii respingând marți proiectul de lege care ar fi putut restrânge acest export. Argumentul respingerii a fost că interdicția exportului ar genera "consecințe economice negative în lanț”, deoarece industria autohtonă a mobilei și cea de construcții nu pot absorbi decât jumătate din lemnul exploatat.

Întreaga discuție privind limitarea exportului de lemne a luat amploare după ce, la începutul anului 2015, au apărut informații despre o întâlnire a președintelui Klaus Iohannis cu reprezentanții companiei austriece Schweighofer-Holzidustrie, cel mai mare procesator de masă lemnoasă din România, care pleda pentru eliminarea din Codul Silvic, aflat la acel moment în dezbatere parlamentară, a regulii care limita exploatarea, pentru o singură companie, la 30% din volumul unui sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie.

Urmărește-ne și pe Google News

Iohannis a cerut eliminarea acestei limite, invocând că o asmenea prevedere ar fi neconcurențială și ar aduce avantaje unor firme în detrimentul altora.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Majoritatea parlamentarilor PSD au respins însă cererea președintelui, iar Guvernul Ponta a promis promovarea unei ordonanțe de urgență care ar fi interzis exportul de lemne până la finele anului 2015.

În cele din urmă, Cabinetul Ponta a renunțat să mai promoveze măsura prin ordonanță de urgență, care ar fi avut efect imediat, și a trasmis Parlamentului un proiect de lege care nu interzicea exportul de lemne, ci introducea până la finele anului 2015 un sistem mai strict de monitorizare a exporturilor și livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase.

Parlamentul a aprobat în aceeași zi abrogarea și respingerea OUG 13 cu modificările Codului Penal inițiate de guvernul Grindeanu CITEȘTE ȘI Parlamentul a aprobat în aceeași zi abrogarea și respingerea OUG 13 cu modificările Codului Penal inițiate de guvernul Grindeanu

“Licența se va emite pe fiecare operațiune de export sau de livrare intra-comunitară și va conține următoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, proveniența, încadrarea tarifară, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimată în metri cubi, prețul de vânzare, destinația, modalitatea de transport în afara țării și biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei României în cazul livrărilor intra-comunitare”, stabilea proiectul de lege.

La vremea aceea, premierul Victor Ponta promitea ca proiectul să fie adoptat de majoritatea parlametară în timpul record de două săptămâni, așa cum a fost posibil în alte cazuri, dintre care cel mai recent este proiectul de lege al PSD prin care, printre altele, sunt eliminate timbrul auto și taxa radio-tv cu puțin înaintea alegerilor parlamentare. Proiectul privind monitorizarea exportului de lemne a fost însă adoptat în regim de urgență, în iunie 2015, doar de Senat, pentru a sta în Camera Deputaților mai mult de un an, deși trebuia dezbătut și aprobat în procedură de urgență.

Dacă în cazul unor proiecte, precum Legea insolvența persoanelor fizice, Parlamentul s-a luptat tot în preajma alegerilor cu Guvernul, devansând intrarea în vigoare, în cazul monitorizării exporturilor de lemne deputații din comisia de specialitate nu doar că nu au introdus un nou termen de aplicare, având în vedere întârzierea dezbaterii, dar au respins proiectul în doar câteva secunde, afirmând că este “caduc”.

Mai mult, în raportul de respingere a legii, aceștia susțin că “măsurile cuprinse în proiectul de lege ar genera consecințe economice negative în lanț, afectând grav pe cei 7.000 de operatori economici din industrie, dar și societățile de exploatare a lemnului și proprietarii de păduri”. Totodată, potrivit deputaților, “economia românească de mobilă și construcții nu poate absorbi decât jumătate din cantitatea de produse din lemn, cealaltă jumătate este în mod tradițional o importantă componentă a exportului românesc”.

EXCLUSIV Draftul noii Legi a salarizării bugetarilor. Guvernul vrea să decupleze salariul minim al bugetarilor de cel din sectorul privat CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Draftul noii Legi a salarizării bugetarilor. Guvernul vrea să decupleze salariul minim al bugetarilor de cel din sectorul privat

Marți, poiectul de lege a fost respins prin vot final și în unanimitate de membrii Camerei Deputaților.

Potrivit datelor de anul trecut ale Ministerului Mediului, circa 8,8 milioane de metri cubi de pădure sunt tăiate ilegal, anual, în România, iar prejudiciul este estimat la 1,5 miliarde lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
export
lemne
paduri
monitorizare
interzicere
proiect
lege
parlament
guvern