Liderii Germaniei, Franței și Italiei se întâlnesc luni pentru a discuta despre cum să mențină proiectul european după ieșirea Marea Britanii din UE, decisă prin referendum pe 23 iunie, relatează Reuters, precizând că este a doua rundă de discuții între șefii de stat și de guvern din principalele economii din Zona Euro.
Premierul italian Matteo Renzi îi va primi pe cancelarul german Angela Merkel și pe președintele francez Francois Hollande pe o insulă aflată în largul coastei Napoli, înainte de summitul UE convocat în septembrie, pentru a discuta reverberațiile votului pro-Brexit.
“Vor veni pentru a discuta cum să relansăm Europa complet, este mare nevoie de acest lucru”, a spus Renzi duminică. “Relansarea Europei este un joc deschis, dar trebuie jucat”, a adăugat acesta, arată news.ro.
Oficiali de la Bruxelles și de la Berlin se tem că votul din 23 iunie ar putea duce la un referendum similar în Olanda, unul dintre statele fondatoare ale Uniunii.
CITEȘTE ȘI Noul premier britanic, instalat după Brexit, l-a sunat pe Putin. Au stabilit o întâlnire pentru a îmbunătăți relațiile tensionate Moscova - LondraÎntâlnirea de luni vizează "să arate unitatea celor mai mari trei țări din Europa, dar nu să creeze un club”, a explicat o sursă diplomatică franceză, notând că obiectivul este pregătirea bazelor pentru summitul de la Bratislava.
În fața riscurilor existențiale, Merkel vrea să consolideze o “Europă mai bună” în loc să promoveze în continuare pe Europă mai unită și mai implicată în afacerile interne ale statelor membre.
Renzi urmărește ca Italia să aibă o voce puternică privind modul în care va arăta blocul comunitar după Brexit, în timp ce Hollande pledează ca planul de investiții la nivel european să fie dublat.
Cei trei lideri au opinii diferite privind reducerea șomajului și consolidarea creșterii economice – care a încetinit la nivelul celor 28 de state membre în al doilea trimestru și care a stagnat în Franța și în Italia.
CITEȘTE ȘI Nu a venit Apocalipsa prezisă. Economia britanică stă mai bine la o lună după votul pentru BrexitFranța susține demersurile lui Renzi pentru o extindere a măsurilor anti-austeritate, însă Germania se va opune, probabil, relaxării limitelor de deficit și îndatorare pe care Italia și Franța au dificultăți în a le respecta.
Italia este dornică de o consolidare europeană sporită în urma Brexit, însă Merkel este mai preocupată de păstrarea integrității blocului comunitar.
Pentru cancelarul german, acesta este începutul unei serii de întâlniri cu reprezentanți ai guvernelor europene. Ea va merge săptămâna aceasta în patru state și va primi lideri din alte opt.
“Obiectivul trebuie să fie, în primul rând, menținerea status quo-ului și evitarea unei noi dezintegrări a UE cu 27 de membri”, a explicat un diplomat european.
Pe agenda discuțiilor ar urma să figureze și amenințări mai vechi la adresa Uniunii, apărute dinainte de votul pentru Brexit. Printre acestea se numără securitatea internă și externă după atacurile islamiste și criza migratorie cu care se confruntă UE.
Încurajat de votul pentru Brexit, premierul ungar Viktor Orban a convocat un referendum, pentru 2 octombrie, privind cotele de migranți impuse de UE.
Renzi a ales ca întâlnirea să aibă loc pe insula Ventotene datorită importanței simbolice a acesteia – este locul unde doi intelectuali italieni, aflați în arest acolo în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a scris un manifest influent în care au cerut unificarea politică europeană.
CITEȘTE ȘI Presa britanică: Brexit-ul nu va avea loc mai devreme de 2019Unul dintre cei doi, Altiero Spinelli, este înmormântat pe insulă, iar cei trei lideri vor depune o coroană de flori la mormântul său.
Într-o altă decizie simbolică, cei trei liderii vor organiza conferința de presă de la finalul întâlnirii la bordul portavionului italian Garibaldi, care este nava-amiral a misiunii Sophia, desfășurată de UE în Mediterana.
Misiunea urmărește combaterea traficanților de migranți, asigurarea embargoului vizând Libia și antrenarea Pazei de Coastă libiene.