Decizia Consiliului miniștrilor de Interne din statele comunitare (JAI) de stabilire a cotelor obligatorii de refugiați stabilite pentru fiecare membru UE, față de care România s-a opus, nu va fi discutată la Consiliul UE, neavând nevoie de o revotare sau validare, astfel că acesta este ”bun luată”, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Refugiații vor veni însă în România eșalonat într-un interval de 1-2 ani, iar autoritățile de la București vor primi câte 6.000 euro pentru fiecare astfel de persoană.
Conform deciziei de marți a JAI, România trebuie să preia 2.475 de refugiați, dintre care 585 din Italia și 1890 din Grecia, la care se adaugă însă alte 2.362 persoane stabilite la jumătatea lunii septembrie tot de către miniștrii de Interne din UE.
Astfel, prin cumularea celor două decizii JAI, în România ar urma să ajungă 4.837 refugiați, număr care poate însă crește la 6.351 prin redistribuirea în următoarea etapă a altor zeci de mii de refugiați.
Într-o declarație susținută miercuri, președintele Klaus Iohannis a arătat că, în realitate, numărul de refugiați stabilit pentru România nu este mare iar persoanele respective vor veni eșalonat într-un interval de 1-2 ani, astfel că problema poate fi gestionată ușor de către Guvern. El a reclamat însă decizia JAI de a nu stabili această cotă pe baza unui consens general, ci doar cu votul majorității. El a arătat că astfel de cote obligatorii de preluare a refugiaților nu reprezintă o soluție, fiind un calcul matematic care nu ține cont de realități.
El nu a precizat însă dacă România va face la rândul său contestație împotriva acestei decizii, după modelul altor state, arătând doar că va fi așteptat rezultatul acestor contestații.
”Decizia nu se va rediscuta astăzi, la Consiliul UE, nu are nevoie de o revotare sau de o validare. Decizia este bun luată”, a spus Iohannis, înainte de a pleca la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului UE și după ce premierul Victor Ponta afirmase că trebuie așteptate deciziile politice ale Consiliului UE.
Autoritățile de la București au insistat în repetate rânduri că nu pot asigura decât primirea a maximum a 1780 de refugiați, aceasta fiind capacitatea actuală, și au votat împotriva deciziei de ieri a JAI.