Oprirea vânzărilor de arme britanice către Israel, dacă acesta lansează un atac terestru asupra Rafah, în Fâșia Gaza, ar întări Hamas, a declarat duminică la BBC ministrul britanic de Externe David Cameron, o declarație aflată în contradicție cu punctul de vedere al administrației Biden, scie News.ro.
Israelul a ordonat sâmbătă palestinienilor să plece dintr-o parte și mai mare a orașului din sudul Fâșiei Gaza, aflat la graniță cu Egiptul, ceea ce ar indica intenția israeliană de a merge mai departe cu planurile pentru un atac terestru la Rafah, în ciuda amenințării președintelui american Joe Biden de a opri furnizarea de arme către Israel, dacă va face acest lucru.
Cameron a declarat că nu susține o operațiune în Rafah în absența unui plan de protejare a sutelor de mii de civili care se adăpostesc în orașul din sudul Fâșiei Gaza. Cu toate acestea, Marea Britanie se află într-o "poziție complet diferită" de cea a Statelor Unite în ceea ce privește furnizarea de arme către Israel, a recunoscut el, menționând că mai puțin de 1% din armele Israelului care provin din Marea Britanie sunt deja controlate printr-un sistem strict de acordare a licențelor.
"Am putea, dacă am vrea, să formulăm un fel de mesaj politic și să spunem că vom face acest pas politic", a declarat el la BBC. "Ultima dată când am fost îndemnat să fac acest lucru (...), doar câteva zile mai târziu a avut loc un atac brutal al Iranului asupra Israelului, inclusiv cu 140 de rachete de croazieră", a adăugat șeful diplomației de la Londra.
Cameron a spus că "un răspuns mai bun" ar fi ca Hamas, care controlează Gaza, să accepte un acord pentru eliberarea ostaticilor.
"Doar a anunța pur și simplu astăzi că vom schimba întreaga noastră abordare în ceea ce privește exporturile de arme, în loc să le trecem prin procesul nostru atent (de monitorizare), acest lucru ar întări Hamas, ar face mai puțin probabil un acord în ceea ce privește ostaticii. Nu cred că ar fi abordarea corectă", a spus David Cameron.
CITEȘTE ȘI Răspunsul Ungariei, după ce România a depășit-o la PIB: Trăim mai bine și nu emigrăm!Hamas a atacat sudul Israelului la 7 octombrie, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și luând ostatice peste 250 de persoane, inclusiv cetățeni britanici, potrivit unui bilanț israelian. Răspunsul militar ulterior al Israelului în Gaza a ucis aproape 35.000 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza.
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a anunțat sâmbătă că încă unul dintre ostaticii răpiți în timpul atacului din 7 octombrie asupra Israelului, care avea cetățenie britanică, Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, a murit ca urmare a unui bombardament israelian. "Încercăm să ne dăm seama ce s-a întâmplat, nu vrem să spunem nimic înainte de a obține informații mai bune", a declarat duminică David Cameron.