Haaretz: România pare să fie prima țară europeană care cumpără sistemul de apărare Iron Dome de la Israel

Haaretz: România pare să fie prima țară europeană care cumpără sistemul de apărare Iron Dome de la Israel
scris 22 sep 2022

România vrea să cumpere sistemul de apărare antirachetă Iron Dome (Domul de Fier) al Israelului, potrivit unor surse de la Ministerul român al Apărării, în urma unei vizite, săptămâna trecută, a ministrului Vasile Dîncu în Israel, iar în cazul încheierii unui contract, România, un stat membru NATO, ar putea să fie primul stat membru al Uniunii Europene (UE) care cumpără acest sistem, relatează Haaretz.

Iron Dome a intrat în arsenalul defensiv israelian în 2011 și și-a dovedit eficiența împotriva unor atacuri provenind din Fâșia Gaza.

Urmărește-ne și pe Google News

O baterie a domului costă aproximativ 150 de milioane de dolari, iar o rachetă de interceptare aproximativ 50.000 de dolari.

Israelul nu a reușit să comercializeze acest sistem. El a vândut două sisteme armatei americane (US Army) cu 373 de milioane de dolari, iar Washingtonul nu este interesat de alte achiziții.

Azerbaidjanul a cumpărat de asemenea sistemul, iar Singapore, Canada, Coreea de Sud, India, Finlanda, Slovacia și Cehia au cumpărat componente ale părții radar a sistemului.

Efectele OUG 119: Gazele se comercializează pe BRM exclusiv pe piețele spot. Nicio tranzacție cu o maturitate mai mare de o zi în luna septembrie. Consumatorii non-casnici, inclusiv instituțiile de stat, vor avea dificultăți în a-și găsi furnizor CITEȘTE ȘI Efectele OUG 119: Gazele se comercializează pe BRM exclusiv pe piețele spot. Nicio tranzacție cu o maturitate mai mare de o zi în luna septembrie. Consumatorii non-casnici, inclusiv instituțiile de stat, vor avea dificultăți în a-și găsi furnizor

Sistemul este conceput de către Ministerul israelian al Apărării și contractori din industria israeliană a apărării, dar a fost dezvltat împreună cu Statele Unite.

Israelul a investit 800 de milioane de shekeli (232 de milioane de dolari) în dezvoltarea domului, însă Statele Unite au investit de patru ori mai mult, prin alocări aprobate de Congres.

Astfel, orice vânzare a Iron Dome implică aprobarea Statelor Unite.

Israelul a vândut sistemul regimului autoritarist din Azerbaidjan în timpul lui administrației Trump, însă Joe Biden nu aprobă contractul.

Rachetele sistemului sunt produse tot printr-un proiect comun americano-israelian, al Rafael Advanced Defense Systems și grupului american Raytheon.

Dezvoltarea rachetelor a costat aproximativ patru miliarde de dolari.

 Ministrul Energiei: Toți proprietarii de rafinării, inclusiv Lukoil, ne-au transmis că au găsit alternative la țițeiul rusesc după 5 decembrie, când începe embargoul european CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei: Toți proprietarii de rafinării, inclusiv Lukoil, ne-au transmis că au găsit alternative la țițeiul rusesc după 5 decembrie, când începe embargoul european

Haaretz scrie că surse sale afirmă că șansele unui contract cu România sunt ”foarte bune”.

Vasile Dîncu a refuzat, într-un interviu acordat Haaretz, să discute despre Iron Dome, însă a declarat că România abia așteaptă să-și actualizeze acordurile de cooperare în domeniul securității cu Israelul.

”Vrem să ne îmbunătățim cooperarea militară și în domeniul securității militare, ca opusă celei civile, medicale, pe linia frontului. Din cauza experienței sale, Israelul cunoaște cel mai bine subiectul”, a declarat el.

”Vrem să aducem cunoașterea tehnologică și inovația israeliene în România. Industria noastră militară este depășită. Iar eu am descoperit că Israelul, spre deosebire de altele, este o țară care nu vrea doar să vândă echipament militar, ci vrea să obțină o licență de manufactură în România, iar asta este foarte important pentru noi. Asta ne va permite să exportăm sisteme de armament în NATO”, a declarat el.

Israelul a vândut României, în ultimii 25 de ani, armament în valoare de peste un miliard de dolari, estimează Haaretz.

Vasile Dîncu, în vârstă de 60 de ani, care este ministrul PSD al Apărării României de aproape un an, a vizitat Israelul în două rânduri, iar săptămâna trecută pentru prima oară de când se află în post.

România a avut relații speciale în domeniul securității și spionajului cu Israelul încă dinaintea prăbușirii comunismului și execuției dictatorului Nicolae Ceaușescu, în 1989, iar aceste relații s-au consolidat în ultimele decenii/

”Avem, în prezent, opt acorduri de vânzare-cumpărare cu companii israeliene, inclusiv cu Elbit and Rafael”, a declarat Dîncu.

Aceste acorduri au condus la construirea a patru fabrici în România, care au 800 de angajați, care produc piese de schimb pentru drone, turele și echipament electronic.

În baza acestor relații, România a încheiat un acord cu Israelul prin care Forțele aeriene israeliene se antrenează în spațiul aerian românesc în simularea unui atac în Iran, exerciții care au avut loc înainte în Turcia, înainte să fie anulate de către președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

România intenționează să semneze acorduri de cooperare în domeniul securității prin care militarii israelieni și rmâni să efectueze manevre militare comune.

Elbit i-a modernizat avioanele ruse de tip MiG-29, ”însă România este interesată de echipament occidental”, a declarat Dîncu.

MiG-urile românești urmează să fie scoase din serviciu în aproximativ un an de zile.

România a cumpărat, cu aprobarea Statelor Unite, 17 avioane de tip F-16 din Portugalia și 32 de la Norvegia, însă Israelul vrea să-i vândă și el avioane de acest timp, însă Dîncu respinge acest lucru.

România vrea să cumpere avioane de vânătoare americane de tip F-35.

Însă România consideră Israelul ”un punct de acces” la tehnologia occidentală.

Dîncu a declaart în acest sens că Elbit Systems are o ”șansă bună” să câștige trei licitații în curs în proiecte privind războiul electromic, radare și drone.

Guvernul român vrea să-și crească nivelul cooperării cu Israelul prin manevre militare comune și o îmbunătățire a cooperării între serviciile de informnații externe (Mossad) și interne (Shin Beth) cu spionajul românesc, o cooperare care este deja ”foarte bună”, a declarat Dîncu.

Întrebat de Haaretz cine reprezintă o potențială amenințare la adresa României, ministrul român a răspuns fără echivoc că Rusia, ”chiar dacă nu este o amenințare directă”.

”Noi suntem parte a apărării colective a NATO și operăm în acest cadru. Trebuie să ne apărăm”, a declarat el.

Aproximativ 5.000 de militari NATO sunt staționați în prezent în România, avioane NATO patrulează spațiul aerian român, o țară care are frontiere cu Ucraina și Rusia.

Un război în partea de nord-est a României este cel mai sensibil subiect în România, scrie Haaretz.

Dîncu a declarat la începutul acestui interviu, scrie Haaretz, că președintele român Klaus Iohannis i-a spus să nu vorbească despre Războiul rus din Ucraina.

România, împreună cu Polonia, Slovacia și țările baltice, este un ”jucător important în tranzitul armamentului în Ucraina”, scrie ziarul israelian.

Ministrul român al Apărării a discutat despre Războiul rus din Ucraina cu omologul său israelian Benny Gantz.

”Dar impresia este aceeași. Politica Israelului este să stea pe gard. Cu alte cuvinte, inclusiv în timpul premierului Yair Lapid, Israelul spune că «noi facem parte din Occident. Cumpărați arme de la noi, însă să nu vă așteptați să vă susținem politica și strategia”, conchide Haaretz

viewscnt
Afla mai multe despre
iron dome
israel
contract armanent