Guvern: Calendarul privind Brexit nu va fi întârziat în urma deciziei Curții Supreme

Procedura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va fi întârziată de decizia anunțată marți de judecătorii Curții Supreme, potrivit căreia Cabinetul condus de Theresa May are nevoie de acordul Parlamentului pentru a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, potrivit purtătorului de cuvânt al premierului britanic.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Guvern: Calendarul privind Brexit nu va fi întârziat în urma deciziei Curții Supreme

Procedura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va fi întârziată de decizia anunțată marți de judecătorii Curții Supreme, potrivit căreia Cabinetul condus de Theresa May are nevoie de acordul Parlamentului pentru a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, potrivit purtătorului de cuvânt al premierului britanic.

“Cetățenii britanici au votat să părăsească UE, iar Guvernul va implementa acest verdict. Articolul 50 va fi activat, după cum am anunțat, până la finele lunii martie. Decizia de astăzi nu schimbă cu nimic acest lucru”, a spus sursa menționată, citată de Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Guvernul va anunța în scurt timp pașii următori în vederea obținerii acordului parlamentarilor pentru declanșarea Brexitului.

Pe de altă parte, ITV relatează că Guvernul britanic este “dezamăgit” de decizia Curții Supreme, dar o va pune în aplicare, în timp ce principalele forțe de opoziție din Parlament au anunțat că vor aduce amendamente acordului privind Brexit.

Iohannis a declanșat procedurile pentru organizarea referendumului privind justiția CITEȘTE ȘI Iohannis a declanșat procedurile pentru organizarea referendumului privind justiția

Curtea Supremă a Marii Britanii a hotărât, marți, că premierul Theresa May nu poate declanșa procedura de ieșire a țării din UE fără aprobarea Parlamentului, respingând apelul Guvernului împotriva deciziei inițiale anunțate în luna noiembrie a anului trecut. Judecătorii s-au pronunțat, în unanimitate, împotriva unui vot separat în Scoția și Irlanda de Nord pe tema activării Articolului 50.

Britanicii au votat cu 52% la 48% în favoarea părăsirii blocului comunitar la referendumul din iunie 2016. Majoritatea parlamentarilor s-au exprimat pentru rămânerea în Uniunea Europeană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite