Marea Britanie ar trebui să se inspire de la Elveția în privința relațiilor cu UE, după Brexit, spune Schaueble

Marea Britanie ar trebui să se inspire de la Elveția în privința relațiilor cu UE, după Brexit, spune Schaueble
scris 22 ian 2017

Marea Britanie ar trebui să se inspire de la Elveția în privința relațiilor cu Uniunea Europeană, după Brexit, a declarat ministrul german de Finanțe Wolfgang Schaeuble, citat de duminică de ziarul elvețian Neue Zuercher Zeitung (NZZ), relatează Reuters.

Elveția are acces la Piața Unică europeană printr-o serie de acorduri bilaterale. Pentru a evita impunerea rezultatului unui referendum din 2014 privind cotele de muncitori străini, Guvernul a decis să le ofere cetățenilor săi prioritate la angajare, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Avocat club Bamboo: Incendiul a fost pus de persoane din afara clubului CITEȘTE ȘI Avocat club Bamboo: Incendiul a fost pus de persoane din afara clubului

“Britanicii ar trebui să ia ca exemplu modul inteligent în care Elveția a legat suveranitatea națională și cooperarea strânsă cu Uniunea Europeană”, a spus Schaeuble.

Oficialul german a subliniat că are un “mare respect” pentru Elveția, adăugând: “Cineva trebuie să îi spună astăzi Guvernului britanici: Trăim în anul 2017”.

Premierul Theresa May a anunțat că Marea Britanie va ieși de pe Piața Unică UE când va părăsi blocul comunitar. De asemenea ea a amenințat că va renunța la orice acord cu Bruxelles-ul, dacă nu reușește că obțină un acord comercial bun.

Ministrul britanic de Finanțe Philip Hammond a declarat că nu este clar deocamdată dacă migranții din UE vor avea acces mai ușor în Regatul Unit decât cei din alte zone ale lumii, după Brexit.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
elvetia
germania
wolfgang schauble