Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcțiile de viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În dosar, au mai fost deferiți justiției: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu și pentru două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, și Marian-Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.
Potrivit unui comunicat al DNA, în 13 iulie 2015, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae și Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție. Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinația legală a fondurilor operative", susțin procurorii.
DNA precizează că, în perioada 21 august — octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinația resurselor materiale alocate instituției publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziționat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosința personală și exclusivă a ministrului de Interne în funcție Gabriel Oprea.
De asemenea, în perioada 2014 — 2015, același inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinația unei alte sume, și anume de peste 238.000 lei, alocată instituției pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției, care nu au fost circumscrise activităților, acțiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.
"În aceeași manieră au procedat și inculpații Zărnică și Iacob, în calitate de ordonatori de credite în DIPI, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinația sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei", au mai constatat anchetatorii.
Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin lui Oprea, Nicolae și Pavel, până la concurența sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunerea de a se menține măsurile asigurătorii luate față de cei trei.
Sursa: Agerpres