Curtea Constituțională a respins, miercuri, alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel că în 5 iunie primarii vor fi aleși din primul tur.
Curtea Constituțională a respins toate cele 51 de sesizări privind alegerile locale.
Astfel, judecătorii CCR au respins atât excepțiile de neconstituționalitate privind impunerea unui număr minim de semnături pentru depunerea candidaturilor, cât și cele care contestau alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, scrie News.ro
Curtea Constituțională a judecat miercuri două excepții de neconstituționalitate ridicate de jurnalistul Liviu Avram în al doilea dosar privind alegerile locale, una dintre excepții vizând organizarea scrutinului într-un singur tur. Judecătorii constituționali au discutat alte 50 de sesizări privind organizarea alegerilor locale, majoritatea privind numărul de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor.
Printre cei care au ridicat excepții de neconstituționalitate privind alegerile locale sunt și partidul M10 condus de Monica Macovei, deputatul Daniel Fenechiu, PMP, Partidul Verde, PRM, Partidul 200 pentru București, PACT, PSRO, Sebastian Bodu sau Partidul Pirat.
Cele mai multe sesizări au vizat numărul de semnături necesare pentru depunerea candidaturilor. Câteva excepții de neconstituționalitate au fost însă ridicate și în legătură cu alegerea primarilor într-un singur tur.