Fermierii vor fi despăgubiți pentru pierderile cauzate de secetă doar după finalizarea evaluărilor

Fermierii vor fi despăgubiți pentru pierderile cauzate de secetă doar după finalizarea evaluărilor
scris 17 aug 2015

Fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei la culturile însămânțate în primăvară vor primi despăgubiri de la bugetul de stat, dar numai după ce vor fi finalizate evaluările făcute de comisiile constituite pe lângă prefecturi, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la finalul discuțiilor cu fermierii.

"Vom încerca să identificăm pierderile pe fiecare fermier în parte și pe suprafețele respective să intervenim cu despăgubiri în limita permisă de bugetul de stat. Concret, pentru fermierii mici și care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafața cultivată vom interveni cu un ajutor de la buget de stat sub forma unei scheme de minimis. Aceasta va fi legiferată printr-o Hotărâre de Guvern, cel mai probabil în luna septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară în funcție de resursele pe care le primim să și acordăm aceste despăgubiri în 2015", a adăugat ministrul Agriculturii.

Urmărește-ne și pe Google News

În ceea ce privește despăgubirile pentru fermierii mari, ministrul a precizat că trebuie notificată Comisia Europeană deoarece valoarea despăgubirilor este ceva mai mare.

"Pentru fermierii mari, pentru că valoarea despăgubirilor este ceva mai mare, trebuie să notificăm Comisia Europeană după ce vom încheia statistica la care lucrăm cu acele comisii. Estimăm că răspunsul Comisiei va veni în câteva luni de zile și imediat vom acorda, cel mai probabil la începutul lui 2016. De asemenea, lucrăm și la documentele pregătitoare pentru a solicita și CE un ajutor, cu speranța că îl vom și primi, dacă nu, există deja un angajament al Guvernului pentru celelalte scheme la care am făcut referire", a adăugat ministrul.

Șeful MADR a precizat că, în prezent, există o evaluare parțială a culturilor afectate de secetă realizată de comisiile inspectoratelor pentru situații de urgență, însă ea va fi făcută publică abia după ce se va finaliza recoltatul și se va ști exact ce pierderi de producție s-au înregistrat pe fiecare cultură.

"Am primit evaluarea de la majoritatea județelor dar nu este finalul, acesta va fi odată cu încheierea campaniei de recoltat, dar culturile cele mai afectate sunt în special cele de primăvară, respectiv porumbul și floarea soarelui", a spus Constantin. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel constantin
fermieri