Efectul cutremurelor din nordul Olteniei: Mai apare un comitet la Guvern, coordonat de Ciucă. Firmele de construcții din Turcia cu contracte în România intră la verificare - Au ridicat blocuri și în România?

Efectul cutremurelor din nordul Olteniei: Mai apare un comitet la Guvern, coordonat de Ciucă. Firmele de construcții din Turcia cu contracte în România intră la verificare - Au ridicat blocuri și în România?
scris 15 feb 2023

În urma cutremurelor de luni și marți din România, premierul Ciucă a dispus formarea unui ”grup de lucru interinstituțional” coordonat chiar de el și în care sunt reprezentate majoritatea ministerelor, cu scopul luării măsurilor necesare prevenirii efectelor și răspunsului la situații de urgență precum cutremurele. Totodată, Ciucă a dispus instituțiilor să verifice dacă firme de construcții din Turcia, prezente în zonele în care au avut loc cutremurele recente, au avut contracte și în România.

”Am cerut ca pe baza măsurilor care au fost luate în Turcia și a companiilor care au fost identificate ca executând lucrări de construcții în zona unde s-a produs cutremurul, și deja au fost nominalizate, să se verifice dacă au construit în România și în funcție de rezultat să identificăm măsurile cate pot fi luate la nivelul fiecărei instituții în parte”, a arătat Ciucă.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Șefii autorităților publice, primarii nu vor mai plăti din propriul buzunar amenzile pentru nerespectarea legii CITEȘTE ȘI DECIZIE Șefii autorităților publice, primarii nu vor mai plăti din propriul buzunar amenzile pentru nerespectarea legii

Premierul a arătat că grupul interinstituțional, pe care îl va constitui cel mai târziu mâine și din care vor face parte circa jumătate din ministere, precum și asociațiile de orașe, municipii și comune, Inspectoratul de Stat în Construcții și Universitatea Tehnică de Construcții, va urmări reducerea avizelor necesare pentru proiectele de reabilitare a clădirilor cu risc seismic, precum și respectarea unor standarde de caliitaye în domeniu.

În context, Ciucă a arătat că în momentul de față există 118 de școli care au fost evaluate cu risc seismic I și că la nivelul grupului se va analiza modalitatea în care școlile să intre în reabilitare imediat.

Universitatea București a retras titlul de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Cum explică CITEȘTE ȘI Universitatea București a retras titlul de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu. Cum explică

Nicolae Ciucă a vorbit și de necesitatea unor baze de date cu privire la imobilele care publice și private care au nevoie măsuri în ce privește riscul seismic.

Premierul nu a menționat însă că, potrivit unei legi intrate în vigore încă din 2019, autoritățile trebuiau să dispună începerea expertizării tehnice, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic, a clădirilor unităților de învățământ sau sanitare din subordine până la 1 ianuarie 2023, iar până la 1 iunie 2024 trebuie să finalizeze acest proces.

Termenul de demarare a evaluării a fost inițial 1 ianuarie 2021, dar a fost modificat de Parlament.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciucă
guvern
grup
comitet
turcia
firme
cutremur