Hunter Biden, fiul actualului președinte al SUA Joe Biden, a fost cel care i l-a recomandat, în 2016, ca avocat omului de afaceri român Gabriel "Puiu" Popoviciu, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, pe fostul șef al FBI din perioada 1993-2001, Louis Freeh, scrie The New York Post, care prezintă mesaje e-mail schimbate între Biden junior și Freeh.
Potrivit sursei citate, recomandarea a fost făcută la jumătatea anului 2016, când tatăl lui Hunter, Joe Biden, era încă vicepreședinte al Statelor Unite în Administrația Obama. În primăvara anului respectiv, Louis Freeh a făcut o donație de 100.000 de dolari unei fundații deschise de familia Biden avându-i ca beneficiari pe doi dintre nepoții actualului președinte american, copiii fiului său decedat, Beau Biden.
"Voiam să-ți mulțumesc încă o dată că ne-ai recomandat lui Gabriel. Am finalizat o scrisoare de angajament avocațial cu el. Mă voi întâlni cu el la Paris duminică, după care vom merge la București și vom trece la treabă", îi scria Freeh lui Hunter Biden pe 8 iulie 2016.
Fostul șef FBI, care a fost și judecător, lucra atunci la firma de avocatură Freeh Sporkin & Sullivan și avea și propria sa companie de consultanță, Freeh Group.
"Ca să știi, am avut discuții cu șeful Diviziei Infracțiuni a FBI și Biroul este sincer interesat în a se întâlni și a vorbi cu Gabriel asupra altor subiecte despre care ar fi interesat să le discute", îi mai transmitea Freeh lui Hunter Biden.
În ziua schimbului de mesaje, 8 iulie 2016, a fost publicată motivarea deciziei Curții Constituționale a României care a statuat că definiția abuzului în serviciu este constituțională în măsura în care ”executarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu” din definiția din Codul Penal înseamnă prin încălcarea legii, această decizie urmând însă să se aplice pe viitor, pentru dosarele care vor fi deschise și nu pentru cele aflate deja în curs de soluționare.
Însă potrivit mesajelor prezentate de The New York Post, Popoviciu îi transmisese lui Hunter Biden că decizia CCR ar fi de natură să îl ajute în dosarul său.
Schimb de mesaje Louis Freeh - Hunter Biden. Sursă: The New York Post
Louis Freeh a întreprins o analiză independentă asupra documentelor procesului în care Popoviciu a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru corupție în 2016 de către Curtea de Apel București, însă decizia de condamnare a fost ulterior confirmată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție în 2017. La acel moment, Freeh a emis un comunicat de presă în care se declara "profund dezamăgit" de decizia instanței supreme și afirma că analiza sa "a scos la iveală numeroase deficiențe de fapt și juridice în cazul împotriva domnului Popoviciu".
În decembrie 2018, Curtea de Apel București a decis în primă instanță confiscarea de la firmele controlate indirect de Popoviciu și revenirea în proprietatea statului român a terenului de 224 de hectare din Băneasa pe care se află IKEA, mall-ul Băneasa, un ansamblu rezidențial și alte spații comerciale și imobiliare, dar și sediul Ambasadei SUA, în procesul civil de recuperare a prejudiciilor din dosarul Ferma Băneasa.
CITEȘTE ȘI FOTO Șapte zone din centrul Bucureștiului vor fi exclusiv pietonale în weekend. HARTA străzilor cu circulația restricționatăÎn aprilie 2017, Freeh îi scria lui Hunter Biden că a avut "o întâlnire bună la București cu directorul SRI" și că speră "că acest lucru ar putea avea un efect pozitiv asupra cazului".
Într-un alt e-mail, din 21 iunie 2016, în care Hunter Biden este co-destinatar (CC), Freeh îl menționează totodată pe omul de afaceri israelian Beny Steinmetz, implicat în trecut și în business-ul Roșia Montană și condamnat în decembrie anul trecut în România, în contumacie, la cinci ani de închisoare într-un dosar de restituiri ilegale de proprietăți. În mesaj, Freeh scria că instanțele românești refuzaseră cererea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de a fi emise mandate de arestare pe numele lui Steinmetz.
CITEȘTE ȘI Simona Halep nu va evolua la turneul de la Roland Garros"În consecință, ar trebui să pot să obțin informații despre cazul său din România (similar ca depășire a atribuțiilor cu al nostru) și despre DNA – ceea ce ar putea fi foarte util pentru noi", menționa fostul șef FBI.
Anul acesta, Steinmetz a fost condamnat în primă instanță în Elveția la 5 ani de închisoare și plata unei amenzi de circa 56 milioane dolari. El și doi colaboratori de-ai săi au fost acuzați de către un procuror din Geneva de dare și luare de mită în valoare totală de circa 10 milioane de dolari (8,2 milioane euro), care ar fi ajuns, prin conturi elvețiene, la o serie de înalți responsabili din Guineea pentru ca aceștia să atribuie grupului Beny Steinmetz Group Resources (BSGR) drepturi miniere în sud-estul acestei țări sărace din Africa de Vest, bogată în resurse naturale.
CITEȘTE ȘI VIDEO Nicușor Dan propune un sondaj de opinie să vadă dacă bucureștenii l-ar vrea tuns scurtÎn 2018, avocatul fostului președinte SUA Donald Trump, Rudy Giuliani, i-a scris o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care deplângea „excesele” făcute de Direcția Națională Anticorupție și a cerut amnistie pentru cei care au fost condamnați pentru infracțiuni de către acest organism în ultimii ani.
Potrivit Politico, ce nu a menționat Giuliani în scrisoare a fost că a trimis-o în numele Freeh Group, firmă de consultanță înființată de Louis Freeh, fost director FBI, care i-a plătit fostului primar al New York-ului un onorariu pentru a lucra la proiectul România. În 2018, Giuliani a refuzat să dezvăluie suma și scrisoarea lui este singurul document al său legat de România care este cunoscut.