DOCUMENT Doar 8.305 pensii speciale civile au cumulat anul trecut 691 milioane lei, din care 552 milioane lei au fost bani din bugetul de stat

DOCUMENT Doar 8.305 pensii speciale civile au cumulat anul trecut 691 milioane  lei, din care 552 milioane lei au fost bani din bugetul de stat
scris 3 mai 2017

Bugetul de stat a suportat în 2016 nu mai puțin de 552 milioane de lei din peste 691 milioane de lei, sumă plătită pentru doar 8.305 beneficiari de pensii speciale civile, respectiv judecători, personal aeronautic, diplomați, dar și funcționari parlamentari, colaboratori externi ai Curții de Conturi și personal auxiliar din justiție.

În sistemul public de pensii sunt plătite de către casele teritoriale și pensii de serviciu acordate unor categorii socio-profesionale civile sau militare.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru pensiile de serviciu, cu excepția celor acordate magistraților și diplomaților, baza de calcul a pensiei o reprezintă 80% din media veniturilor totale brute realizate in ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de înscriere la pensia de serviciu.

Pensiile de serviciu au fost reglementate, în cea mai mare parte, prin inițiative legislative promovate și adoptate de Parlament.

Particularitatea tuturor categoriilor pensiilor de serviciu constă în faptul că partea din pensia de serviciu care depășește pensia din sistemul public de pensii este suportată din bugetul de stat. Mai mult, există categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu care nu îndeplinesc condițiile de acordare a pensiei din sistemul public de pensii și au vârsta mai mică decât vârsta standard de pensionare, situație în care cuantumul pensiei de serviciu este suportat integral din bugetul de stat.

DOCUMENT Aproape 100.000 de copii din România au părinți plecați la muncă în străinătate. Anul trecut s-au născut mai mulți copii în diaspora CITEȘTE ȘI DOCUMENT Aproape 100.000 de copii din România au părinți plecați la muncă în străinătate. Anul trecut s-au născut mai mulți copii în diaspora

Categoriile care beneficiază de pensii de serviciu plătite în sistemul public de pensii sunt: consilierii de conturi și auditorii publici externi de la Curtea de Conturi; judecătorii și procurorii; personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor; funcționarii publici parlamentari, inclusiv personalul din cadrul Consiliului Legislativ și al Curții Constituționale; personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România; membri ai Corpului diplomatic și consular al României.

Conform unor date oficiale ale Ministerului Muncii, anul trecut au beneficiat de pensii speciale civile 8.305 de persoane, cei mai mulți beneficiari fiind judecători sau procurori (3.297 persoane) și personalul auxiliar din domeniu (1.701 persoane), urmați de personalul din aviația civilă (1.406 persoane).

DOCUMENT Doar 8.305 pensii speciale civile au cumulat anul trecut 691 milioane lei, din care 552 milioane lei au fost bani din bugetul de stat

Cele mai mari pensii le-au avut, în medie, angajații din aviație, cu o pensie medie de 10.799 lei, dar din care bugetul a suportat în medie 8.206 lei, și magistrații, cu o pensie medie de 10.382 lei, din care 9.326 lei au fost suportați în medie tot de bugetul de stat.

În cazul celor 541 de colaboratori ai Curții de Conturi, dintr-o pensie specială medie de 7.462 lei, media suportată de bugetul de stat a fost anul trecut de 4.806 lei.

DOCUMENT Doar 8.305 pensii speciale civile au cumulat anul trecut 691 milioane lei, din care 552 milioane lei au fost bani din bugetul de stat
DOCUMENT Doar 8.305 pensii speciale civile au cumulat anul trecut 691 milioane lei, din care 552 milioane lei au fost bani din bugetul de stat

În total, anul trecut cei 8.305 de beneficiari ai pensiilor speciale civile au primit 691,6 milioane lei, din care 552 milioane lei nu fost plătiți pe baza contributivității la sistemul public de pensii, ci au fost suportate de către contribuabil.

Pensionarilor speciali civili li se adaugă circa 154.000 de beneficiari de pensii speciale din armată, poliție și servicii speciale, pentru care în bugetul de stat pe 2016 erau alocate 5,4 miliarde lei.  

viewscnt
Afla mai multe despre
pensii
speciale
civil
buget
stat
magistrati
personal
aeronautic
auxiliar
curtea
conturi