Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor clădiri și terenuri situate în municipiul București, respectiv județul Ilfov și Giurgiu, ce aparțin fostului vicepremier Gabriel Oprea, fostului șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) din Ministerul de Interne Gheorghe Nicolae și fostului șef al serviciului juridic al DIPI Gabriel-Nicolae Pavel, până la concurența sumei de 410.000 lei, informează DNA.
"Această măsură asigurătorie a fost dispusă de procurorii anticorupție în vederea recuperării pagubei produse prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, reținută în sarcina lor. Inculpaților le-a fost adusă la cunoștință ordonanța privind dispunerea măsurilor asigurătorii, în conformitate cu dispozițiile CPP", arată sursa citată.
Comunicatul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Oprea este acuzat de abuz în serviciu într-un dosar privind o mașină de lux cumpărată de DIPI pentru protecția demnitarilor și folosită de el.
CITEȘTE ȘI Cadou de Crăciun pentru Sorin Oprescu: 1 milion de euroAstfel, DNA a precizat că, în 13 iulie 2015, Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul DIPI, și Gabriel-Nicolae Pavel, șef al Serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.
"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție. Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august — octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat în modalitatea de mai sus", susțin procurorii.
Pe data de 15 februarie, DNA a anunțat că s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de Nicolae Gheorghe, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI cu rang de secretar de stat, pentru complicitate la abuz în serviciu și două infracțiuni de deturnare de fonduri.
În același dosar, sunt urmăriți penal Gabriel Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului juridic DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Marian Dănuț Iacob, comisar șef, la data faptei șef al Diviziunii Administrative în DIPI, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (trei acte materiale), și Nelu Zărnică, chestor principal de poliție, la data faptei adjunct al șefului DIPI cu rang de subsecretar de stat, pentru deturnare de fonduri, în formă continuată (două acte materiale).
Sursa: Agerpres