Contravenția impusă pe cifra de afaceri a companiilor din energie va avea un prag minim de 2%. Vechea valoare, "până la 10%", făcea practic imposibilă aplicarea oricărei contravenții

Contravenția impusă pe cifra de afaceri a companiilor din energie va avea un prag minim de 2%. Vechea valoare, "până la 10%", făcea practic imposibilă aplicarea oricărei contravenții
scris 24 dec 2019

Contravenția de 10% pe cifra de afaceri a anului anterior impusă prin controversata Ordonanță 114 impusă producătorilor din sectorul energetic pentru nelivrarea gazelor sau electricității la preț reglementat și pentru nepunerea la dispoziția pieței concurențiale a cantității de electricitate rămase a fost modificată cu o contravenție de 2-10% în proiectul de lege de modificare a OUG 114, asupra căruia Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului.

Amendamentul aparține unui grup de parlamentari UDMR, care au remarcat faptul că, în forma propusă, contravenția era practic zero. Potrivit Legii 180/2002, o contravenție poate fi aplicată numai dacă este precizată în mod explicit o valoare minimă a acesteia, care să permită contravenientului plata în 15 zile a jumătate din valoarea minimă.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit autorilor amendamentului, în vechea formă, valoarea minimă se considera a fi 0, ceea ce ar fi condus la o valoare nulă a oricărei contravenții impuse.

În plus, în ceea ce privește tarifele de transport și de distribuție care vor fi reglementate și după liberalizarea pieței, de la 1 iulie 2020, a celei de gaze, și de la 1 ianuarie 2021, a celei de electricitate, acestea vor putea fi modificate de ANRE potrivit unei metodologii care să țină cont de informațiile primite și de alte instituții, iar consultarea lor este obligatorie pentru ANRE, “dacă există o solicitare de la orice parte lezată”.

La elaborarea metodologiei de stabilire a preturilor și tarifelor reglementate, ANRE va proceda astfel încât aceasta sa conțină elemente pentru sprijinirea dezvoltării, în cel mai rentabil mod, a unor sisteme sigure, fiabile, eficiente și nediscriminatorii care sunt orientate către consumator, în conformitate cu obiectivele generale de politică în domeniul gazelor naturale/energiei electrice, al eficienței energetice și al integrării producției de gaz la scara redusa și la scara larga din surse de energie regenerabile, precum și a producției distribuite, atât în rețelele de transport, cât și în cele de distribuție.

Totodată, așa cum a anunțat Profit.ro, ANRE va trebui ca, până la finalul lunii martie 2020, să transfere către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri sumele rămase necheltuite din încasările provenite din taxa de 2% pe cifra de afaceri. Suma se referă la sumele încasate în acest an, de la 1 ianuarie nivelul taxei revenind la cel normal, de 0,1-0,2%, stabilit prin ordin ANRE.

EXCLUSIV Cum a ajuns Transgaz marele câștigător al prăbușirii prețului gazelor? Depogaz a stopat înmagazinările în numele furnizorilor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cum a ajuns Transgaz marele câștigător al prăbușirii prețului gazelor? Depogaz a stopat înmagazinările în numele furnizorilor

Profit.ro a semnalat că în primele trei trimestre ale acestui an, ANRE a încasat 498 milioane de lei numai din contribuția de 2% pe cifra de afaceri impusă prin controversata Ordonanță de Urgență 114, o sumă de 5,6 ori mai mare decât cea percepută pe întreg anul trecut, de 88 milioane de lei.

În 2018, înainte de adoptarea OUG 114, contribuția era de doar 0,1% din cifra de afaceri. În total, în primele 9 luni ale anului 2019 ANRE a încasat venituri în valoare de 510 milioane de lei. Potrivit bugetului rectificat pe acest al agenției, ANRE ar urma să înregistreze un excedent de 486,5 milioane de lei, la venituri totale estimate de 606 milioane lei, din care 598 milioane din contribuții.

În urmă cu o lună, ANRE susținea că “nu există baza legală pentru virarea sumelor (încasate din contribuția de 2% - n.r.) la bugetul de stat”, dar nici “baza legală pentru finanțarea unor proiecte de investiții în domeniul energetic. Bugetul ANRE face parte din bugetul general consolidat”.

Textul proiectului de lege sugerează că sumele vor fi utilizate pentru finanțarea programelor de eficiență energetică.

Aceasta se asigură anual, din bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, “din sume constituite în bugetul propriu și/sau prin atragerea unor fonduri terțe precum și a unei contribuții de la titularii de licențe în domeniul energiei și al gazelor naturale în cazul derulării unor proiecte comune.”

De asemenea, până la 31 decembrie 2020, vor fi reglementate, la inițiativa Ministerului Muncii, statutul și regimul juridic al consumatorului vulnerabil, precum și modalitatea de finanțare a acestuia.

viewscnt
Afla mai multe despre
contraventie
energie
gaze
producători