Consilierul prezidențial Ligia Deca, votată de conducerea PNL să preia portofoliul Ministerului Educației

Politic   
Consilierul prezidențial Ligia Deca, votată de conducerea PNL să preia portofoliul Ministerului Educației

Consilierul prezidențial Ligia Deca a fost votată, în ședința conducerii PNL, pentru a prelua portofoliul ministerului Educației. S-au înregistrat doar două voturi de abținere, care au venit din partea lui Florin Cîțu și Florin Roman. Ligia Deca a participat la ședința BPN al PNL.

Ligia Deca, 40 de ani, este doctor în științe politice, titlu acordat în 2016 de Universitatea din Luxemburg, și absolventă a unui program postdoctoral la New Europe College.

Urmărește-ne și pe Google News
Pensiile est-germanilor nu au ajuns încă la nivelul celor din vest CITEȘTE ȘI Pensiile est-germanilor nu au ajuns încă la nivelul celor din vest

Ligia Deca a colaborat în calitate de expert cu instituții precum Consiliul Europei și Comisia Europeană. În 2014, a fost invitată să facă parte din Grupul de Experți „Știința în educație” înființat la inițiativa Comisiei Europene. În perioada 2017-2020, a fost membru al Boardului Executiv al Comisiei Fulbright în România, scrie News.ro.

Deca a fost numită Consilier de Stat în iunie 2015, iar în decembrie 2019 a fost numită în funcția de Consilier al președintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educație și Cercetare.

Sorin Cîmpeanu a anunțat săptămâna trecută, în contextul acuzațiilor de plagiat la adresa sa, că a decis, ”din proprie inițiativă”, să demisioneze din funcția de ministru al Educației. ”A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învățământ”, a afirmat el. Cîmpeanu s-a descris ca ” omul care construiește” și nu unul ”care dărâmă”. ”Proiectele legilor România Educata reprezintă cea mai bună șansă pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor”, a susținut el.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a acceptat demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, căruia i-a mulțumit ”pentru colaborarea de până acum”. ”Urmează să ne consultăm în Partidul Național Liberal și în cadrul coaliției de guvernare și să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului președinte al României, Klaus Iohannis”, a arătat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
ligia deca
ministeru educației