Conservatorii germani promit un rol mai important al țării în UE dacă vor câștiga alegerile parlamentare federale

Conservatorii germani promit un rol mai important al țării în UE dacă vor câștiga alegerile parlamentare federale
scris 12 oct 2024

Liderul Uniunii Creștin-Democrate din Germania (CDU) a promis sâmbătă că țara sa va avea un rol mai important în interiorul Uniunii Europene dacă blocul conservator german va câștiga alegerile parlamentare federale din toamna anului viitor.

''Vom deveni mai implicați în Europa din nou în viitor'', a spus Friedrich Merz la congresul de la Augsburg al Uniunii Creștin-Sociale (CSU), aliatul bavarez al CDU, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit lui Merz, creșterea protecționismului din partea actorilor economici majori la nivel mondial, precum SUA și China, forțează Europa să lucreze pentru a deveni mai competitivă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

''Împreună ne confruntăm cu provocări care apar acum din protecționism. Nu suntem singuri în lume, dar lumea este în așteptarea noastră, în așteptarea contribuției noastre. Acest lucru presupune mai multă creștere în Germania'', a adăugat liderul conservator german.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
consrvatori
alegeri parlamentare