Vasile Zosim, consilier la Direcția Control Juridic și Securitate Internă din Senat, a fost reținut pentru că ar fi luat 43.500 de lei de la administratorul unei firme spunând că poate interveni la o companie energetică și la o companie de transport petrolier, pentru încheierea unor contracte de achiziție a unor transformatoare scoase din uz și deșeuri metalice la prețuri preferențiale.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că cele două companii la care Vasile Zosim a spus că va interveni pentru atribuirea contractelor sunt Enel și Conpet.
Ofițeri Direcției Generale Anticorupție și Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Gorj au percheziționat, marți, locuința din București a lui Vasile Zosim, apoi l-au dus la sediul Parchetului Tribunalului Gorj.
La finalul audierii, angajatul Senatului a fost reținut pentru trafic de influență, procurorii urmând să ceară, miercuri, Tribunalului Gorj arestarea preventivă a acestuia.
"Lucrătorii SJA Gorj au fost delegați de procuror să desfășoare activități în cauză, iar în urma probelor administrate s-a procedat la reținerea suspectului Z.V., consilier parlamentar în cadrul Senatului - Direcția Generală Control Juridic și Securitate Internă, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență”, se arată într-un comunicat de presă comun al Parchetului Tribunalului Gorj și DGA.
Pottrivit anchetatorilor, în perioada 2013-2014, Vasile Zorim a pretins și primit de la administratorul unei societăți comerciale suma totală de 43.500 de lei, lăsând să se creadă că are influență asupra conducerii unei companii energetice și a unei companii de transport petrolier, pentru încheierea unor contracte de achiziție a unor transformatoare scoase din uz și deșeuri metalice, la prețuri preferențiale.
Potrivit surselor citate, Vasile Zosim a fost denunțat de omul de afaceri din Târgu Jiu Ion Rădulescu, zis Ciupilan.
Rădulescu a fost condamnat definitiv, în decembrie 2015, de Curtea de Apel Craiova, la patru ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru evaziune fiscală și delapidare, precum și la 40.000 de lei amendă corespunzătoare unui număr de 200 de zile de amendă.
Ion Rădulescu mai este judecat, de Tribunalul Gorj, într-un dosar în care este acuzat tot de evaziune fiscal, în care termenul de pronunțare la judecarea în fond este la 17 mai.