Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR
scris 10 iun 2024

Liderul USR Cătălin Drulă a anunțat că va renunța la funcția de președinte al partidului, pe care o deține de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub așteptări și că și-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un nou președinte.

”Rezultatul alegerilor este sub așteptările pe care le-am avut. (...) Pentru mine, în întreaga mea viață asumarea a fost un principiu de bază, Îmi asum acest rezultat și voi convoca în USR alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt timp. Avem oameni și lideri puternici care pot duce mai departe această construcțiie, Mă gîndesc aici la Dominic Fritz, un om care a câștigat decisiv votul în Timișoara și a arătat că PSD și PNL pot fi înfrânte”, a afirmat Drulă, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Numărul conflictelor armate la nivel mondial, cel mai mare după 1946 CITEȘTE ȘI Numărul conflictelor armate la nivel mondial, cel mai mare după 1946

El a fost ales președinte USR în 10 iulie 2022.

Drulă a afirmat că alegerile au fost organizate cu un singur scop, ”ca această coaliție să fie menținută la putere”.

”Eu cred că în democrație, rezultatele se obțin prin organizare. Și democrație fără partide politice nu s-a inventat. Am auzit pe cineva spunând că e vremea independenților. Fără organizare nu poți obține rezultate. Forțele răului în România sunt oaganizate și sunt bine organizate. Forma de organizare într-o democrație se numește partid politic, îi înțeleg pe oameni că sunt dezamăgiți de politică și că caută soluții de tipul Alba ca Zăpada, ele nu există în realitate, rezultate în politică se obțin prin structură,, prin ierarhie, prin oameni care au o gândire și o susținere comună. încurajez oamenii să voteze în continuare partidele politice”. a precizat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
usr
cătălin drulă