Bolojan, atacat de artiști: Tudor Chirilă, Irina Rimes, Loredana Groza, Adrian Despot protestează față de schimbarea Legii dreptului de autor

Peste 300 de artiști, autori și profesioniști din industria muzicală, protestează, într-o scrisoare comună, față de un proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvernul Bolojan și care modifică Legea dreptului de autor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bolojan, atacat de artiști: Tudor Chirilă, Irina Rimes, Loredana Groza, Adrian Despot protestează față de schimbarea Legii dreptului de autor

Profit.ro a prezentat anterior intenția guvernanților și protestelor celor vizați de modificări, inclusiv tăieri.

Având în vedere punctele de vedere contradictorii dintre părți, premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Culturii să reia consultările pe tema proiectului de ordonanță de urgență prin care ar ministerul ar fi preluat Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Ministerul trebuia să discue cu reprezentanții Comisiei Europene, în acest dialog urmând să fie implicați reprezentanții asociațiilor care promovează drepturile artiștilor.

Printre semnatarii scrisorii de protest de acum se numără Tudor Chirilă, Irina Rimes, Loredana Groza, Adrian Despot și Damian Drăghici.

Semnatarii avertizează că schimbările propuse le-ar putea afecta modul în care sunt colectate și plătite drepturile pentru muzica difuzată în spații publice, arată Hotnews.

Veste bună pentru România în penultima zi din an: peste 586 milioane euro au intrat din Bruxelles în conturile de la BNR CITEȘTE ȘI Veste bună pentru România în penultima zi din an: peste 586 milioane euro au intrat din Bruxelles în conturile de la BNR

Scrisoarea este adresată Guvernului și Ministerului Culturii și vizează, în special, modul în care sunt colectate drepturile de autor pentru muzica difuzată în spații publice, precum restaurante, baruri, hoteluri, mall-uri sau mijloace de transport.

Ce îi nemulțumește 

Potrivit semnatarilor, proiectul de OUG ar elimina gestiunea colectivă extinsă, mecanismul prin care drepturile de autor sunt colectate centralizat prin organisme specializate, chiar și pentru artiștii care nu sunt membri ai acestora.

O nouă categorie de persoane va accesa pensii speciale, cu ajutorul actualei majorități - proiect CITEȘTE ȘI O nouă categorie de persoane va accesa pensii speciale, cu ajutorul actualei majorități - proiect

„Se dorește schimbarea modului de colectare a drepturilor titularilor din ambiental – prin eliminarea gestiunii colective extinse – de asemenea manieră încât aceștia să nu mai beneficieze integral de drepturile care li se cuvin”, se arată în scrisoare.

Artiștii susțin că această schimbare este justificată de Ministerul Culturii prin aplicarea unei directive europene, însă, spun ei, legea actuală permite deja gestionarea individuală a drepturilor.

Ce este gestiunea colectivă extinsă

În prezent, restaurantele, hotelurile sau alte spații care difuzează muzică nu trebuie să semneze contracte cu fiecare artist în parte. Ele încheie un singur contract cu un organism de gestiune colectivă, iar acesta se ocupă de colectarea și distribuirea banilor către artiști, inclusiv către cei care nu sunt membri.

Potrivit artiștilor, acest sistem este necesar pentru că licențierea individuală este „imposibilă ori prea costisitoare”, având în vedere numărul mare de piese difuzate zilnic din surse precum radio, TV sau internet.

Arestări în Italia la ONG-uri pro-palestiniene acuzate că ar fi finanțat Hamas cu 7 milioane de euro CITEȘTE ȘI Arestări în Italia la ONG-uri pro-palestiniene acuzate că ar fi finanțat Hamas cu 7 milioane de euro

Ce s-ar întâmpla dacă sistemul ar fi eliminat

Artiștii avertizează că eliminarea gestiunii colective extinse ar duce la un sistem „ineficient și ușor de eludat”.

„Plata drepturilor devine opțională, în practică”, se arată în scrisoare. Un utilizator ar putea declara că are contracte directe cu unul sau doi artiști, pentru a evita plata colectivă, și apoi „să difuzeze orice alt repertoriu”, fără ca organizațiile de gestiune să poată verifica ce muzică este folosită în realitate.

În acest context, autorii spun că artiștii ar ajunge să fie obligați să își caute singuri muzica prin hoteluri, restaurante sau baruri. „Autorii (…) nu pot fi transformați în vânători ai utilizărilor muzicii proprii”, se arată în document.

FOTO Nicușor Dan nu a avut încotro și a promulgat legea care sancționează cu închisoarea distribuirea online a materialelor legionare CITEȘTE ȘI FOTO Nicușor Dan nu a avut încotro și a promulgat legea care sancționează cu închisoarea distribuirea online a materialelor legionare

Semnatarii contestă atât eliminarea gestiunii colective extinse, cât și propunerea de a crea un nou organism comun de colectare, finanțat din sumele care ar trebui să ajungă la artiști. Ei avertizează că această soluție ar genera costuri suplimentare și cer ca, dacă va exista un „colector unic”, acesta să fie desemnat dintre organismele deja existente.

„Legea trebuie să îi protejeze pe titularii drepturilor, nu să creeze cadrul pentru a evita sau reduce plata drepturilor lor”, subliniază artiștii. În final, aceștia solicită păstrarea și reglementarea gestiunii colective extinse pentru muzica difuzată în spații publice și arată că „nicio directivă europeană nu propune diminuarea drepturilor cuvenite artiștilor”.

Reacția Ministerului Culturii

Ministrul Culturii, Andras Demeter, a declarat anterior pentru Agerpres că scopul modificărilor este de a oferi mai multă libertate titularilor de drepturi.

DECIZIE ULTIMA ORĂ Subvenția pentru partidele politice a fost redusă CITEȘTE ȘI DECIZIE ULTIMA ORĂ Subvenția pentru partidele politice a fost redusă

„Fiecare autor își poate gestiona propriile compoziții în mai multe moduri”, a spus ministrul, enumerând atât gestionarea directă, cât și cea prin organisme colective sau soluții mixte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0936 -0.0025-0.05 %
1 USD4.3572 +0.0040+0.09 %
1 GBP5.8588 +0.0230+0.39 %
1 CHF5.4897 -0.0050-0.09 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite