Autoritățile de la Moscova amenință protestatatrii anti-mobilizare că riscă până la 15 ani de închisoare

Procuratura din Moscova i-a avertizat pe cetățeni cu privire la participarea la protestele anti-mobilizare, amintindu-le că ar putea risca până la cincisprezece ani de închisoare, relatează CNN.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Autoritățile de la Moscova amenință protestatatrii anti-mobilizare că riscă până la 15 ani de închisoare

Procuratura din Moscova i-a avertizat pe cetățeni cu privire la participarea la protestele anti-mobilizare, amintindu-le că ar putea risca până la cincisprezece ani de închisoare, relatează CNN.

Potrivit declarației oficiale publicate miercuri, la câteva ore după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat o ”mobilizare parțială”, postările care conțin ”informații care cer participarea la acțiuni publice la Moscova și comiterea altor acte ilegale” au fost publicate pe rețelele de socializare. .

”Parchetul din Moscova avertizează că distribuirea unor astfel de materiale, precum și participarea la acțiuni ilegale sunt pedepsite conform legislației administrative și penale actuale”, se mai arată în comunicat.

Deutsche Bank preconizează o recesiune profundă în Europa, pe fondul crizei energetice alimentate de război CITEȘTE ȘI Deutsche Bank preconizează o recesiune profundă în Europa, pe fondul crizei energetice alimentate de război

Astfel, potrivit comunicatul ”fapta poate fi calificată drept infracțiune administrativă... care se pedepsește, inclusiv sub formă de închisoare de până la 15 ani”.

Conform OVD-Info, un grup independent de monitorizare care urmărește detențiile din Rusia, peste 60 de persoane au fost reținute în urma protestelor anti-mobilizare în 8 orașe din Rusia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0963 +0.0047+0.09 %
1 USD4.3898 +0.0246+0.56 %
1 GBP5.8842 +0.0180+0.31 %
1 CHF5.4805 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite