Curtea Constituțională a admis, miercuri, obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că este neconstituțională Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, CCR a constatat că că procedura de judecată a plângerii contravenționale împotriva sancțiunii avertismentului sau a amenzii de până la 3.000 lei „este imposibil de aplicat”.
„În esență, Curtea a reținut că, din cauza modului în care este redactată legea criticată, procedura de judecată a plângerii contravenționale împotriva sancțiunii avertismentului sau a amenzii de până la 3000 lei este imposibil de aplicat, astfel că legea contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componentele referitoare la claritatea și previzibilitatea legii”, arată comunicatul de presă al CCR.
De asemenea, „Curtea a reținut că lipsa căii de atac a apelului împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea contravențională, în ipoteza în care sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) din Constituție privind dreptul la un proces echitabil”, mai indică sursa citată.
28 noiembrie - Profit Financial.forum