Alexandru Rafila l-a atacat pe președintele PNL, Florin Cîțu, acuzându-l că a compromis campania de vaccinare

Alexandru Rafila l-a atacat pe președintele PNL, Florin Cîțu, acuzându-l că a compromis campania de vaccinare

Foto: Inquam Photos / George Călin

scris 10 dec 2021

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, îl acuză pe Florin Cîțu că a compromis campania de vaccinare prin declarațiile pe care le-a făcut. Reacția vine după ce președintele PNL a criticat draftul legii privind certificatul verde profesional pe care l-a propus coaliției ministrul PSD.

”Nu înțeleg de unde atâta încrâncenare din partea unei persoane care chiar nu a făcut nimic în ceea ce privește campania de vaccinare, a compromis-o prin declarații și ne acuză pe noi că facem un lucru greșit în condițiile în care stabilim un mecanism predictibil, transparent de introducere a unui certificat care să poată să fie aplicabil în sectorul public și privat, în condițiile în care proiectul de lege al PNL se referă strict la sectorul medical”, a declarat Alexandru Rafila, referindu-se la declarațiile lui Florin Cîțu. 

Urmărește-ne și pe Google News
5 To Go pregătește o extindere masivă. „Motoare turate mai mult ca niciodată.\ CITEȘTE ȘI 5 To Go pregătește o extindere masivă. „Motoare turate mai mult ca niciodată."

Ministrul Sănătății afirmă că liderul PNL face declarații mai degrabă politice, scrie News.ro

”Mi se pare pur și simplu o chestiune cu o conotație politică, dorința de a pune în discuție funcționarea acestei coaliții, decât o chestiune care să țină de sănătatea publică. Discutăm doar despre un draft”, a mai declarat Rafila. 

”A fost un prim draft (...) Dacă nu se dorește să avem un prim draft și să avem această situație de haos și de incapacitate a statului român de a lua niște măsuri în timp util și distrugem de la prima încercare un astfel de document, atunci, cu adevărat, cei care pun în pericol adoptarea unui astfel de document pun în pericol sănătatea publică”, a adăugat Rafila. 

Președintele PNL, Florin Cîțu, a afirmat, joi, că a primit noul proiect de lege referitor la certificatul verde profesional, dar nu a fost analizat cu specialiștii. 

Cîțu a precizat că PNL nu poate fi de acord cu susținerea testării de către stat, pe termen nelimitat, pentru cei care nu se vaccinează, mai ales când scopul este limitarea pandemiei și există un vaccin gratuit. 

Potrivit liderului PNL, s-a agreat în coaliție ca testarea să fie suportată doar 45 de zile. 

”Nu înțeleg de ce ne-am duce mai departe”, afirmă președintele PNL.

”Trebuie să pornim de la principiul de bază: ce am dorit cu acest certificat verde, adică să creștem rata de vaccinare. Dacă oferim o testarea gratuită nelimitat, rata de vaccinare nu o să mai fie...”, a adăugat Cîțu, precizând că introducerea certificatului verde permitea ca economia să rămână deschisă în această perioadă. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul sănătății
alexandru rafila