Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea țării, după ce sâmbătă s-au încheiat șase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP.
Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istorie, cu 968 de milioane de alegători, sunt așteptate marți, dar un sondaj la ieșirea de la urne a prezis sâmbătă o nouă victorie zdrobitoare pentru liderul în vârstă de 73 de ani, scrie News.ro.
Potrivit sondajului CNN-News18, se așteaptă ca BJP (Bharatiya Janata Party) și aliații săi să obțină cel puțin 355 de locuri în camera inferioară a parlamentului, cu mult peste majoritatea stabilită la 272. În trecut, aceste proiecții nu au fost întotdeauna fiabile.
CITEȘTE ȘI Circulația trenurilor București-Giurgiu via Grădiștea a fost reluată după 19 ani. Primele trenuri au ajuns cu întârziereMarele favorit al alegerilor, Modi a oferit deja partidului său două victorii zdrobitoare în 2014 și 2019, în mare parte datorită electoratului hindus.
„Pot spune cu încredere că poporul indian a votat în număr record pentru a realege guvernul”, a declarat el sâmbătă la X.
Alegătorii, a adăugat el, „au văzut bilanțul nostru și modul în care munca noastră a schimbat viața celor săraci, a celor marginalizați și a celor defavorizați”.
În plin proces electoral, opoziția l-a acuzat că i-a stigmatizat pe musulmani și a alimentat tensiunile interreligioase, fără a reuși, aparent, să inverseze raportul de forțe.
Votul, care a început în urmă cu șase săptămâni, s-a încheiat sâmbătă cu închiderea secțiilor de votare în orașul sacru Varanasi, un bastion al hinduismului și al lui Modi.
Cunoscut și sub numele de Benares, acest oraș din nordul țării, unde hindușii vin să își incinereze morții pe malurile Gangelui, a fost unul dintre ultimele locuri unde indienii și-au exprimat votul, la finalul unui lung proces electoral desfășurat în condiții de caniculă.
În timpul zilei, temperatura a atins 45°C, un nivel care a fost deja depășit în multe orașe în ultimele zile, ceea ce ar explica prezența mai scăzută la vot față de 2019.
În statul Bihar, în estul țării, zece funcționari electorali au murit joi în timp ce amenajau secții de votare.
Indienii au votat în șapte etape pe parcursul a șase săptămâni pentru a facilita operațiunile în cea mai populată țară din lume.