PNL a propus un proiect de lege care transpune o directivă europeană potrivit căreia profiturile grupurilor de companii vor fi impozitate acolo unde sunt realizate, fără a mai fi posibil transferul acestora în jurisdicții mai favorabile fiscal. Directiva a fost adoptată în iulie de forurile europene, iar România avea, oricum, obligația de a o transpune în legislație până la sfârșitul anului 2018.
Proiectul a fost prezentat de ieri pe Profit Insider
De altfel, Guvernul a adoptat, în urmă cu câteva luni, printr-un memorandum, Planul BEPS (erodarea bazei de impunere si transferul profiturilor) al OCDE care stă la baza directivei UE 1164/2016. Termenul BEPS se referă la efectul negativ al strategiilor de evitare a taxelor, utilizate de companiile multinaționale sau de grupurile de companii. Despre prevederile BEPS, Profit.ro a scris în detaliu aici.
Cea mai importantă prevedere a directivei cu impact pentru fiscalitatea din România este introducerea regulilor de impozitare a societăților străine controlate (controlled foreign companies).
CITEȘTE ȘI Facebook, Google și alte companii din online, investigate de Fiscul românescO societate străină controlată reprezintă o entitate înregistrată și care desfășoară activități într-o jurisdicție sau țară diferită de cea în care este rezidentă societatea deținătoare sau care o controlează. Scopul noilor reguli de impozitare ce vor fi implementate ca urmare a adoptării Directivei este împiedicarea evitării impozitului pe profit de către societățile rezidente prin devierea veniturilor către filiale/sucursale situate în țări cu un nivel redus de impozitare.
Directiva stabilește norme în 5 domenii ale impozitării: limitarea deductibilității dobânzilor, impozitarea la ieșire, norme generale anti-abuz, impozitarea societăților străine controlate și impozitarea aranjamentelor hibride.
Conform notei de fundamentare a proiectului de lege inițiat de PNL, acesta transpune directiva și dorește să garanteze faptul că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile și acolo unde este creată valoarea.
CITEȘTE ȘI Milcev, EY: Activitatea multinaționalelor din România va fi afectată semnificativ de noile reguli de impozitare a societăților străine controlate“Momentan, în mediul de afaceri din România există un dezechilibru care afectează competitivitatea și dezvoltarea pieței interne. În timp ce unii întreprinzători plătesc 16% impozit pe profit, unele companii cu activitate în mai multe state își trimit profitul, înregistrat în România, în state terțe din această lume, inclusiv prin intermediul unor societăți comerciale de tip offshore. Întâlnim de multe ori companii care activează în România și care ajung la profit zero, tocmai ca să evite să plătească taxe și impozite în România, folosindu-se de diferite societăți comerciale internaționale pentru a scăpa de responsabilitățile fiscale din România. Potrivit estimărilor noastre, statul român poate câștiga de până la patru ori mai mulți bani dacă va încasa impozitul pe profit al companiilor au activități în mai multe state și care obțin profituri în România. Prin această lege, vom reuși să evităm transferul profiturilor în afara pieței interne și să colectăm mai mulți bani la bugetul statului. Companiile care activează în țara noastră nu vor mai avea cum să ocolească impozitarea profiturilor realizate în urma activității desfășurate pe teritoriul românesc”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Consultați proiectul PNL, care își propune ca dată de intrare în vigoare 1 ianuarie 2017, aici.