Doroș: Prețurile de transfer sunt un subiect fierbinte pe masa ANAF

Doroș: Prețurile de transfer sunt un subiect fierbinte pe masa ANAF
scris 8 iun 2016
Prețurile de transfer sunt un subiect fierbinte pe masa Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), fiind în desfășurare o campanie de verificare la nivel național și o alta în pregătire, a declarat președintele instituției, Dragoș Doroș.

"Prețurile de transfer sunt un subiect fierbinte pe masa noastră", a spus Doroș, precizând că au avut loc instructaje cu 200 de persoane din ANAF pentru a lucra în acest domeniu.

În prezent, are loc o campanie de verificare a prețurilor de transfer la nivel național, fiind în desfășurare 108 controale, iar o nouă campanie se află în pregătire, a adăugat Doroș.

Prețuri de transfer: Fiscul a făcut 715 controale și a vizat firmele cu pierderi sau multe tranzacții în grup CITEȘTE ȘI Prețuri de transfer: Fiscul a făcut 715 controale și a vizat firmele cu pierderi sau multe tranzacții în grup

ANAF a făcut 715 controale în domeniul prețurilor de transfer, din 2010 până în 2015, potrivit unui document guvernamental consultat de Profit. ro. Principalele criterii de selecție au fost ponderea mare a tranzacțiilor cu firmele din grup, pierderile recurente sau evoluția economică a companiilor față de cea a competitorilor.

În perioada 2010-2015, controalele în aria prețurilor de transfer au stabilit în plus impozite de 267 milioane lei și au redus pierderile fiscale cu 854 milioane lei. Cele mai mari sume au fost identificate anul trecut, când au fost finalizate 183 de inspecții care au depistat taxe suplimentare de 192 milioane lei și pierderi diminuate de 334 milioane lei. Pe 31 decembrie 2015, erau în desfășurare alte 164 de verificări.

Companiile trebuie să justifice necesitatea tranzacțiilor cu persoane afiliate, beneficiul și prețurile acestora în dosarul prețurilor de transfer. Afiliații sunt persoane rezidente sau nerezidente, părți ale aceluiași grup, la care sunt deținute, direct sau indirect, minim 25% din numărul de acțiuni/părți sociale sau care sunt controlate în mod efectiv.

Prețurile de transfer: Care sunt țintele controalelor, unde apar dispute și de ce Fiscul tinde să ceară anchete penale CITEȘTE ȘI Prețurile de transfer: Care sunt țintele controalelor, unde apar dispute și de ce Fiscul tinde să ceară anchete penale Prin legislația prețurilor de transfer, autoritățile fiscale verifică dacă taxele datorate statului roman au fost declarate și plătite, încearcând să limiteze mutarea profiturilor în jurisdicții cu impozitare mai favorabilă.

 

Urmărește-ne și pe Google News
viewscnt
Afla mai multe despre
prețuri de transfer
doroș
anaf
controale