Piața asigurărilor a crescut cu 28% la 9 luni, la 13,4 miliarde de lei. Brokerii au intermediat 75% din primele subscrise

Piața asigurărilor a crescut cu 28% la 9 luni, la 13,4 miliarde de lei. Brokerii au intermediat 75% din primele subscrise
scris 20 dec 2022

Societățile de asigurare și sucursalele prezente pe piața din România (FoE) au subscris, în primele 9 luni ale anului 2022, prime de aproximativ 13,4 miliarde lei, în creștere cu 28% față de perioada similară din anul precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară.

Astfel, volumul subscrierilor pentru activitatea de asigurări generale s-a situat la 10,8 miliarde lei, în urcare cu 34% față de perioada ianuarie – septembrie 2021, deținând o pondere de 81% din valoarea totală a primelor subscrise de asigurătorii autorizați și reglementați de ASF și sucursale.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru segmentul asigurărilor de viață, valoarea primelor subscrise a atins 2,6 miliarde lei, avansul față de septembrie 2021 fiind de 5%,

În perioada analizată, despăgubirile plătite de asigurătorii autorizați, de sucursale și de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) au însumat 6,3 miliarde de lei.

Despăgubirile plătite pentru segmentul asigurărilor generale s-au situat la 5 miliarde de lei, în timp ce pentru activitatea de asigurări de viață despăgubirile plătite au fost de 1,3 miliarde de lei.

Sumele aprobate pentru plata daunelor de către FGA au totalizat aproape 484 milioane de lei lei, din care aproximativ 94% reprezintă sume aprobate pentru plata daunelor RCA (455 milioane de lei).

În primele 9 luni ale acestui an, societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au subscris prime de aproximativ 12,1 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 23% față de valoarea înregistrată în perioada similară a anului 2021.

"Piața asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deține o pondere de 83% din totalul primelor subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF. Piața asigurărilor generale rămâne dominată de asigurările auto, astfel încât acestea, incluzând clasa A3 (Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare) și clasa A10 (Asigurări de răspundere civilă auto, inclusiv răspunderea transportatorului), reprezintă  aproximativ 77% din totalul primelor subscrise pentru activitatea de asigurări generale și 64% din totalul primelor subscrise de societățile de asigurări în primele 9 luni ale anului 2022", se arată într-un raport al ASF.

Volumul primelor subscrise pentru segmentul asigurărilor de viață a depășit nivelul de două miliarde lei, fiind susținut de creșterea cu circa 7% a subscrierilor pentru clasa C1 (Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare).

Asigurările de sănătate au continuat să înregistreze o dinamică pozitivă în primele 9 luni ale anului 2022, cu un volum al subscrierilor de peste 509 milioane de lei, în urcare cu aproximativ 33% față de aceeași perioadă a anului 2021 (384 milioane de lei), deținând o pondere de 4,22% în totalul primelor subscrise de societățile autorizate și reglementate de ASF.

Asigurările de garanții au consemnat un volum al primelor subscrise de aproximativ 191 milioane de lei, în scădere cu 27% față de aceeași perioadă a anului anterior (262 milioane de lei).

"Calculate la nivelul întregii piețe, ratele SCR și MCR au fost supraunitare la finalul lunii septembrie 2022. Rata SCR s-a situat la un nivel de 1,59, în scădere cu 14% față de septembrie 2021, în timp ce rata MCR a înregistrat un nivel de 3,70, în scădere cu 18% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut", se precizează în raport.

Societățile de asigurare autorizate în alte state membre UE au subscris în baza dreptului de stabilire (FOE - freedom of establishment), pe teritoriul României, prin intermediul a 14 sucursale, un volum al primelor subscrise de aproximativ 1,4 miliarde de lei (10,2% din totalul primelor subscrise de societățile locale autorizate de ASF și sucursale), cu aproximativ 82% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2021.

"O vulnerabilitate a pieței de asigurări din România rămâne gradul ridicat de concentrare atât din perspectiva expunerii față de principalele clase de asigurare, cât și din punct de vedere al dimensiunii semnificative a cotelor de piață deținute de un număr relativ mic de societăți de asigurare. Deși se observă o diminuare a gradului de concentrare pe piața RCA din România, primii doi asigurători continuă să dețină o cotă de piață semnificativă (circa 52%), în scădere față de finalul anului anterior când primii doi asigurători dețineau o cotă de piață cumulată de 61%", se arată în documentul ASF.

Din totalul primelor subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF (12,1 miliarde lei), primele subscrise pe teritoriul altor state au înregistrat un volum de circa 77 milioane de lei, reprezentând aproximativ 0,6% din volumul total al primelor subscrise, în scădere comparativ cu perioada similară din anul anterior (circa 214 milioane de lei).

La finalul lunii septembrie 2022, valoarea totală a rezervelor tehnice brute constituite de societățile de asigurare se situa la circa 22,1 miliarde de lei, în creștere cu 7,4% față de finalul anului 2021 (aproximativ 20,6 miliarde de lei).

Din valoarea totală a rezervelor tehnice brute, 59% reprezintă rezerve constituite pentru asigurările generale, în timp ce 41% din totalul rezervelor tehnice sunt constituite pentru activitatea de asigurări de viață.

"La finalul primelor nouă luni ale anului 2022, atât valoarea activelor, cât și cea a obligațiilor societăților de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au înregistrat creșteri comparativ cu valorile înregistrate în aceeași perioadă a anului precedent. Activele totale au crescut cu 14% la nivelul întregii piețe a asigurărilor, iar datoriile totale ale societăților de asigurare au crescut cu 18% la 30 septembrie 2022 comparativ cu valoarea înregistrată la aceeași dată a anului anterior", se afirmă în raport.

În perioada analizată, valoarea primelor distribuite de companiile de brokeraj a depășit 9 miliarde de lei, cu aproximativ 37% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2021.

"Dinamica pozitivă se datorează atât creșterii volumului de prime distribuite pentru activitatea de asigurări generale (+38%), cât și pentru segmentul asigurărilor de viață (+18%). Astfel, companiile de brokeraj au distribuit circa 75% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, ponderea cea mai mare fiind înregistrată de asigurările generale pentru care gradul de distribuție a fost de aproximativ 88%. Dacă se iau în calcul doar primele distribuite pentru societățile autorizate în România, gradul de distribuție la 30.09.2022 a fost de 67%, respectiv 78% pentru activitatea de asigurări generale și circa 13% pentru asigurările de viață", se spune în document.

Ponderea veniturilor din activitatea de distribuție de asigurări în volumul total de prime distribuite la nivelul pieței de brokeraj a fost de 16,4% (comision mediu), pe segmentul asigurărilor generale aceasta fiind de 15,4%, iar pe segmentul asigurărilor de viață fiind de 44,8%.

Mai multe cifre despre evoluția pieței asigurărilor la 9 luni 2022 AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
asigurari
raport
prime
despagubiri