Păun, Black Sea Fund: România are potențialul să lanseze un nou unicorn în următorii 5 ani, va fi tot din zona tehnologiei. Despre Black Sea Fund: Abia peste 3-4 ani se poate vorbi despre un exit

Păun, Black Sea Fund: România are potențialul să lanseze un nou unicorn în următorii 5 ani, va fi tot din zona tehnologiei. Despre Black Sea Fund: Abia peste 3-4 ani se poate vorbi despre un exit
scris 14 iun 2022

România are potențialul să lanseze un nou unicorn în următorii 5 ani, după ce UiPath a deschis acest drum, și va fi tot din zona tehnologiei, afirmă Matei Păun, co-fondator Black Sea Fund I.

"Odată ce drumul a fost deschis, nimic nu ne împiedică să avem astfel de reușite tot mai des. Cel mai probabil, un unicorn va apărea tot în domeniul tehnologiei, pentru că în acest segment sunt și evaluările cele mai mari și ascendența cea mai rapidă", spune Păun.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2005, el a fondat banca de investiții BAC Investment Banking, iar din 2018 este cofondator al Black Sea Fund, fond de investiții axat pe tranzacții cu IMM-uri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Black Sea Fund avea la finalul 2021 trei companii în portofoliu: DigiRay (rețea de clinici de imagistică dentară), Intermedio General Grup (companie care deține brandul THETA Furniture & More - integrator de soluții de amenajare interioară) și D-Toys (producător de jocuri și jucării). Fondul de investiții nu a încheiat tranzacții noi până la finalul lunii mai a acestui an, în prezent portofoliul Black Sea Fund fiind format tot din trei companii", a arătat reprezentantul fondului.

EXCLUSIV Dacia a suspendat comenzile pentru toate modelele cu motoare ECO-G CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dacia a suspendat comenzile pentru toate modelele cu motoare ECO-G

Black Sea Fund, un fond finanțat majoritar prin Fondul European de Investiții, are stabilit un buget de 43 de milioane de euro până la finalul 2023. Din banii fondului, bugetul maxim per tranzacție este de opt-nouă milioane de euro, dar limita poate fi depășită prin utilizarea altor surse de finanțare.

"Bugetul per achiziție nu se schimbă de la an la an. Suma minimă pe care o putem investi este în jurul a patru milioane de euro, iar maximum ar fi aproximativ opt-nouă milioane de euro, dar nu există niciun fel de problemă să apelăm la surse adiționale astfel încât să putem depăși această sumă dacă este cazul", a explicat Păun.

El spune că alegerea unei companii depinde foarte mult de "valorile comune pe care le avem cu antreprenorul" și sustenabilitatea planului de business și validarea acestui de către piață.

"Aceste elemente contează mai mult decât alegerea unei companii în funcție de sectorul în care activează. Astfel, nu avem un top al domeniilor la care ne uităm, nu ne limităm la anumite sectoare, ci ne uităm la companii care cresc sănătos și la antreprenori cu care avem o viziune similară. Pentru că nu ajungem nicăieri dacă ne potrivim la cifre, dar nu și la valori, viziune", a afirmat Păun.

Pachetul de măsuri fiscale pregătit de Guvern aduce la buget venituri de 1% din PIB. FMI recomandă României măsuri fiscale de creștere a veniturilor reprezentând cel puțin 2% din PIB, pentru a reduce deficitul CITEȘTE ȘI Pachetul de măsuri fiscale pregătit de Guvern aduce la buget venituri de 1% din PIB. FMI recomandă României măsuri fiscale de creștere a veniturilor reprezentând cel puțin 2% din PIB, pentru a reduce deficitul

El mai spune că Black Sea Fund se află într-o etapă în care, în mod normal, abia peste 3-4 ani se poate vorbi despre un exit.

"Bineînțeles că se poate întâmpla orice, poate să apară o ofertă extraordinară și atunci probabil că o accepți. Dar, deocamdată noi nu suntem în faza de exit", a afirmat reprezentantul Black Sea Fund.

Păun spune că în prezent au loc discuții pentru trei-patru tranzacții.

Legat de buget, nu ne raportăm la acesta neapărat în termeni anuali, ci avem ca obiectiv să utilizăm suma de 43 de milioane de euro până la finalul 2023. Nu anticipez exituri ale fondului pentru acest an. Noi suntem încă în faza de investiții, primele exituri ar putea apărea în mod normal în trei-patru ani de acum înainte. Este adevărat că pot apărea surprize în cazul în care am primi o ofertă excepțională, dar este puțin probabil. Deci nu există negocieri în acest sens și nici nu anticipez vreun exit pentru aces an", a afirmat reprezentantul fondului.

Fondul European de Investiții (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiții și este principalul finanțator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanții și microfinanțare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanțate prin fonduri structurale și de investiții, precum JEREMIE 2007-2013, Inițiativa pentru IMM, Programul Operațional Regional, Programul Operațional Competitivitate, Programul Național de Dezvoltare Ruralǎ.

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investiții menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.

viewscnt
Afla mai multe despre
black sea fund
unicorn
matei paun