Orange Romania va furniza MAI un poligon cibernetic, pe fondul numărului copleșitor de agresiuni IT

Orange Romania va furniza MAI un poligon cibernetic, pe fondul numărului copleșitor de agresiuni IT
scris 22 feb 2023

Orange Romania, liderul pieței locale de telecomunicații, va furniza Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) un poligon cibernetic, parte a proiectului "Extinderea capabilităților investigative ale sistemului de apărare cibernetică de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne CYBINT". Bugetul procedurii de atribuire a fost estimat la 4,2 milioane de lei, fără TVA, pentru 5 luni, iar semnarea contractului s-a realizat pentru suma de 3,19 milioane de lei, fără TVA.

La procedură s-a înscris și K-Businesscom (Kapsch).

Urmărește-ne și pe Google News

"Având în vedere evoluția amenințărilor cibernetice în contextul dezvoltării fără precedent a domeniului tehnologiei informațiilor, a limitărilor tehnice ale controlalelor de securitate instalate la nivelul MAI prin cele două proiecte anterior implementate cu succes, a numărului copleșitor de agresiuni cibernetice manifestate în contextul actual de securitate, este necesară adaptarea instrumentelor de securitate la nevoie existente la acest moment. Prin implementarea proiectului se urmărește standardizarea modului de investigare, analiză și răspuns față de incidentele de securitate IT, fapt care asigură coerența întregului porces decizional prin abordarea globală a securității cibernetice", scrie în caietul de sarcini al licitației.

Mai multe oferte la o licitație MAI de peste 300 milioane de lei pentru echipamente de comunicații și surse neîntreruptibile CITEȘTE ȘI Mai multe oferte la o licitație MAI de peste 300 milioane de lei pentru echipamente de comunicații și surse neîntreruptibile

Viitorul poligon cibernetic va asigura pregătirea continuă a specialiștilor cu responsabilități în asigurarea securității cibernetice din cadrul MAI și va oferi un spațiu virtual mai sigur prin crearea unui mediu de testare a breșelor de securitate cu o diminuarea semnificativă a costurilor asociate pregătirii resursei umane, se arată în document.

"Astfel, se urmărește reducerea riscurilor de securitate cibernetică, prin creșterea mecanismelor și mpsurilor de securitate la nivelul infrastructurii IT&C a ministerului, îmbunătățirea sistemelor tehnice cu capacități informative necesare identificării agresorilor cibernetici și furnizării către beneficiari a informațiilor necesare prevenirii, limitării și/sau stopării consecințelor atacurilor cibernetice", se afirmă în document.

DGPI este o structură din cadrul MAI cu atribuții în domeniul securității naționale, care desfășoară activități de identificare, contracarare și înlăturare a amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc la adresa informațiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional și capacității de operaționale ale structurilor MAI, precum și a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice.

Anterior inițierii licitației, MAI a derulat o consultare publică privind achiziția viitorului poligon cibernetic. La procedură au participat Cisco România, Best Internet Security, ComputerLand România, Dataware Consulting și K-Businesscom România (Kapsch). Mai multe detalii AICI.

Orange Romania este cel mai mare jucător local de telecomunicații, cu afaceri totale de aproape 1,6 miliarde de euro. Mai multe detalii AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
orange
mai
dgpi
poligon cibernetic