Oferte pentru construcția celei mai mari săli polivalente din România. Proiect estimat la aproape 280 milioane lei

Oferte pentru construcția celei mai mari săli polivalente din România. Proiect estimat la aproape 280 milioane lei
scris 20 oct 2021

Aktor și asocierile formate din Construcții Erbașu (lider), Bertoni Construct și Transferoviar Grup, MIS Grup (lider), Electrogrup și Energosteel Art, precum și Terra Gaz Construct (lider), PAB Romania, Drum Concept și Danube Total Grup au depus oferte pentru construirea unui complex multifuncțional sportiv (sala polivalentă) în orașul Brașov. 

În vara anului 2019, primarul Brașovului a anunțat că cea mai mare sală polivalentă din România va fi construită la Brașov - DETALII AICI

Urmărește-ne și pe Google News

Cu o durată de trei ani, proiectul a fost estimat la 279,1 milioane de lei, fără TVA, și va fi finanțat din bugetul Companiei Naționale de Investiții.

Noua sală polivalentă va fi construită în locul fostului Stadion Municipal Brașov și va avea o capacitate de 10.059 de locuri.

Al Dahra Holding, proprietarul Agricost, deschide noi fabrici în România, Bulgaria și Serbia, investiție de peste 100 milioane euro. Devine lider la producția și exportul de furaje în Europa de Est CITEȘTE ȘI Al Dahra Holding, proprietarul Agricost, deschide noi fabrici în România, Bulgaria și Serbia, investiție de peste 100 milioane euro. Devine lider la producția și exportul de furaje în Europa de Est

Proiectul mai prevede o sală de antrenament cu gradene, cu o capacitate de 1.158 de locuri.

Sala de sport va fi construită pe un "relief artificial", iar fundația se va sprijini pe piloni de beton, soluția aleasă fiind determinată de faptul că în zonă sunt pământuri fine și ape subterane.

Pentru încălzirea și ventilarea sălii, precum și pentru asigurarea unei părți din energia electrică, caietul de sarcini prevede instalații fotovoltaice și sisteme cu recuperare de căldură, precum și alte soluții din această categorie, care au ca scop reducerea consumurilor și implicit a costurilor de întreținere.

Proiectul mai include și amenajarea zonei din jurul sălii, unde se vor construite căi de acces, o scenă în aer liber, alei și zone de socializare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
brasov
sala polivalenta
oferte
aktor
erbasu