Fondul de investiții META Trust, format, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, a investit 500.000 de euro în prima fază a ansamblului rezidențial The Lake Home din Sibiu și intenționează să contribuie și la următoarele faze ale proiectului pe măsură ce acesta se dezvoltă.
The Lake Home, proiect imobiliar mixed-use, este construit de compania DMX Construction și va cuprinde 494 apartamente, un aparthotel cu 89 apartamente, trei restaurante cu deschidere la Lacul lui Binder, o cafenea și 29 case individuale de lux. Proiectul este dezvoltat pe o suprafață de 50.500 metri pătrați.
La finalul lunii septembrie, compania a anunțat aprobarea majorării capitalului social cu 35,9 milioane de lei. Suma va fi atrasă atât de la acționarii actuali, cât și de la investitori noi, printr-un plasament privat estimat a fi derulat în a doua jumătate a lunii noiembrie. Investitorii care vor participa la plasamentul privat vor beneficia de o alocare de 10% în acțiuni preferențiale purtătoare de dividend preferențial.
"Într-un timp foarte scurt am reușit sa atragem în proiectul nostru peste 92 de investitori, oameni de afaceri cu mare experiență și antreprenori, iar Meta Estate Trust este deja un nume recunoscut pe piața imobiliară locală. Acționarii au aprobat în unanimitate majorarea de capital, iar prin noul plasament privat ne dorim să atragem și alți investitori care vor beneficia de acțiuni preferențiale. Ne dorim ca în luna aprilie a anului viitor să ne listăm printr-un IPO pe piața secundară la Bursa de Valori București, iar în următorii trei ani sperăm să continuăm să creștem accelerat valoarea companiei”, spune Eugen Voicu, cofondator Meta Estate Trust.
Plasamentul privat va fi ultimul înainte de listarea pe piața de capital, conform planului companiei care prevede atingerea unui capital social de 75 de milioane de lei. Obiectivul va fi astfel atins cu un an mai devreme decât a fost prognozat inițial.
Compania este implicată, în prezent, în proiecte rezidențiale din orașe precum București, Constanța, Sibiu, Iași, Brașov și în stațiunile de pe litoral.
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de traficÎn 13 iulie, compania a anunțat că a închis plasamentul privat, atrăgând 21 de milioane de lei de la investitori.
Modelul de business Meta Estate Trust a fost conceput de Certinvest și adaptat la piața de real estate.
Parte din capitalul atras a fost utilizată deja în achiziționarea a aproximativ 40 de proprietăți, apartamente în București și Mamaia. Compania se pregătește în acest moment pentru o nouă rundă de finanțare.
Compania are o structură de tip holding și își propune să fructifice cele mai bune oportunități din sectorul local de real estat, cu accent pe segmentul rezidențial urban mare, reprezentat pentru început de București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Meta Estate Trust urmărește o structură investițională de tip REIT, prin oferirea de randamente operaționale, cât și din aprecierea valorii activelor deținute, capitalizate printr-o rată de distribuție a profiturilor de până la 100%, în acțiuni ordinare.
Obiectivul managementului Meta Estate Trust este atingerea unei ținte de randament proiectată ca medie anuală în primii zece ani de peste 15%.
Modelul investițional Meta Estate Trust se bazează pe mai mulți piloni de investiții în proiecte imobiliare, cum ar fi: Early-Stage, Turn-Around și Rental. Astfel, se acoperă cele mai importante segmente ale pieței imobiliare rezidențiale: investiții în proiecte aflate în stadiu incipient de dezvoltare, prin parteneriate cu dezvoltatori imobiliari consacrați și cu exit înainte de finalizarea acestora, achiziționarea de apartamente la prețuri negociate cu discount și aprecierea lor accelerată prin finisaje de înaltă calitate, în vederea vânzării acestora la prețul pieței și, nu în ultimul rând, închirierea pe termen scurt și mediu a unor apartamente achiziționate inițial pentru Early-Stage sau Turn-Around.
Meta Estate Trust a trecut, recent, printr-o majorare de capital în urma căreia a ajuns la o valoare de 7,1 milioane de lei, fiind atrase 11 nume noi în acționariat.
Astfel, alături de inițiatorul proiectului, Eugen Voicu, și societatea de administrare a activelor financiare Certinvest, au venit Ovidiu Ioan Andrieș, noul proprietar al Smart Diesel (cel mai mare benzinar independent); consultantul și coach-ul Adrian Stanciu; Andrei Sârbu, Maria Andrei și Ionuț Nicolescu – managerii SVN România (cel mai mare vânzător de apartamente); familia Dragoș și Alexandru Bonea împreună cu afacerea lor cu amenajări interioare Delta Studio; Gabriel Stanciu, CEO-ul Alstom Transport România; Marian Alecu, unul dintre cei mai puternici oameni din industria HoReCa, acționar în lanțul City Grill; Viorel Opaiț, Business Development Director la liderul consultanților imobiliari JLL Romania; Andreea Păun, managing partner al companiei de consultanță imobiliară Griffes; Deig Oriol Casellas, development manager la Veranda Mall Obor; Răzvan-Grigore Găină, consilier parlamentar și fost director general al companiei de instalații Branpis Bacău; Ilinca Păun, antreprenor și fost șef al brokerului imobiliar Colliers International; și Berza Ilinca Von Derenthall, membră a consiliului de administrație Chimcomplex.
Meta Estate Trust propune investitorilor trei tipuri de investiții rezidențiale; unul cu randament mare și orizont investițional de 12-18 luni în proiecte rezidențiale în faze incipiente, prin parteneriate cu dezvoltatori imobiliari, cu exit înainte de finalizarea acestora; un alt tip este cu randament mediu și orizont investițional de 6-18 luni în achiziția de apartamente la prețuri reduse (stressed assets) și aprecierea lor accelerată prin finisarea apartamentelor la standard înalt și vânzarea ulterioară la prețul pieței și ultimul tip, cu randament mic și orizont investițional de 3-12 ani, în închirierea de apartamente pe termen scurt și lung.
După dezvoltarea fondului, urmează investițiile în spații industriale și de birouri, spun sursele Profit.ro. Proprietățile de birouri vizate ar putea fi clădirile de tip boutique de clasă B, situate central, la care pot fi aduse îmbunătățire tehnice și relansate pe piață sau la care să se îmbunătățească mixul de chiriași.
Volumul de tranzacții din 2020 a fost cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștere, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.