NN Asigurări de Viață, liderul de profil, a fost sancționat pentru trimiterea de mesaje prin mesageria LinkedIn

NN Asigurări de Viață, liderul de profil, a fost sancționat pentru trimiterea de mesaje prin mesageria LinkedIn
scris 20 sep 2023

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a sancționat NN Asigurări de Viață cu 1.000 euro (4.946,50 lei) cu argumentul că societatea a ignorat cererile unei persoane, care a solicitat să nu mai fie contactat cu mesaje de tip marketing direct fără consimțământul său prin mesgeria LinkedIn.

"Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri transmise de o persoană vizată care a reclamat faptul că NN Asigurări de Viață i-a încălcat dreptul de opoziție, prin trimiterea de mesaje în scop de marketing, prin mesageria Linkedin. În cadrul investigației a rezultat că operatorul nu a respectat dispozițiile legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal, întrucât nu a luat în considerare cererile petentului, transmise prin poștă electronică, prin care și-a exprimat opțiunea de a nu mai fi contactat cu mesaje de tip marketing direct fără consimțământul său", scrie într-un anunț al instituției.

Urmărește-ne și pe Google News

În același timp, în cursul investigației, asigurătorului i s-a aplicat și măsura corectivă de adoptare a unor proceduri interne adecvate și eficiente de protecție a datelor privind modul de soluționare a cererilor depuse de persoanele vizate în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, cu respectarea în toate cazurile a dispozițiilor aplicabile privind analizarea și soluționarea fără întârziere a acestor cereri, astfel încât operatorul să se asigure că dă curs efectiv cererilor prin care se exercită drepturile persoanelor vizate, precum și instruirea regulată a personalului operatorului.

NN Asigurări de Viață este cel mai mare jucător local de profil, cu o cotă de peste 36% în 2022. Mai multe detalii AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
nn asigurari de viata
amenda
linkedin
anspdcp