Metrorex caută un consultant care să asiste compania la în angajarea unui furnizor de servicii de mentenanță a materialului rulant, începând cu 1 ianuarie 2020. În prezent, activitățile de mentenanță a ramelor de metrou sunt asigurate de grupul francez Alstom, prin Alstrom Transport, conform unui contract de aproximativ 240 milioane de euro încheiat pe 15 ani în 2003, pentru intervalul 2004 - 2019.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În prima parte a anului 2011, pentru a reduce costurile de mentenanță, Metrorex a inițiat discuții cu Alstom pentru renegocierea contractului.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe de altă parte, Metrorex pregătește o licitație pentru un contract de mentenanță a materialului rulant, care a fost estimat la 693,3 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de 10 ani.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Demersul transportatorului public nu a continuat prin publicarea unui anunț de participare pe SEAP, după ce Metrorex și Alstom Transport au finalizat discuțiile de renegociere a contractului încheiat în 2003.
Astfel, printr-un act adițional, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012, costurile de mentenanță pentru parcul rulant al Metrorex au scăzut cu 34%, prin asigurarea unei finanțări stabile din partea Ministerului Transporturilor și prin realizarea unui program de modernizare tehnică la trenurile vechi.
CITEȘTE ȘI Oficial Alstom: Mai multe primării din România vor să achiziționeze autobuze electrice cu fonduri europene. Multe capitale europene vor interzice vehiculele pe carburanțiPotrivit acordului, Metrorex nu va achita penalități de 20,6 milioane de lei înregistrate în perioada 2007 – 2010, potrivit datelor anunțate de Ministerul Transporturilor în august 2011.
De asemenea, cele două părți au convenit introducerea în contract a vagoanelor de pe liniile noi ce vor fi dezvoltate de Metrorex.
În prezent, potrivit datelor transportatorului, parcul rulant total al Metrorex numără 83 de trenuri (498 de vagoane) cu vârsta cuprinsă între 1 și 37 de ani, produse de fabricanți diferiți. De asemenea, transportatorul are în exploatare 5 locomotive, 11 vagoane de marfă, 4 drezine și 4 vagoneți, utilizate pentru diverse activități tehnologice.
Data limită pentru transmitere a propunerilor este 23 noiembrie, iar consultarea se va încheia la 7 decembrie.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Raiffeisen Bank modifică dobânzile la credite, după ordinul ANPC. A început cu clienții cărora le scade rata, urmează cei cu creșteriCu mai mult 4.000 de angajați, Metrorex operează o rețea de peste 70 kilometri cale dublă, distribuiți pe patru linii magistrale și peste 50 de stații. Anul trecut, încasările Metrorex au crescut la 576,6 milioane de lei, de la 537,77 milioane de lei în anul precedent. Societatea a închis anul 2016 pe zero, la fel ca în 2014 și 2015. Compania de transport înregistrează zilnic o medie cuprinsă între 600.000 și 700.000 de călători.
Alstrom Transport a consemnat afaceri de 369,6 milioane de lei în 2016, în stagnare față de anul precedent, și a înregistrat pierderi de 278.857 lei, de la un profit net de 34,74 milioane de lei în 2015.
Compania a fost înființată în anul 1994 și a avut un număr mediu de angajați de 456 persoane în 2016, potrivit www.termene.ro.