Metrorex pornește licitația pentru linia de metrou care face legătura între Aeroportul din Otopeni și Capitală. Japonezii au verificat la București stadiul proiectului

Metrorex pornește licitația pentru linia de metrou care face legătura între Aeroportul din Otopeni și Capitală. Japonezii au verificat la București stadiul proiectului
scris 1 nov 2017

Reprezentanți ai Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei au discutat la București cu noua echipă a Ministerului Transporturilor despre proiectul „Legătura Rețelei de metrou cu Aeroportul Intenațional Henri Coandă (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni), pe care agenția îl finanțează cu 330 milioane euro. Metrorex a anunțat miercuri că urmează licitația pentru lucrările aferente proiectului.

”Urmează continuarea proiectului printr-o serie de acțiuni specifice etapei de licitație pentru execuția lucrărilor de structură”, arată compania, într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul pentru Magistrala 6 a parcurs până în prezent mai multe etape în care au fost aprobate mai multe acte normative: indicatorii tehnico-economici, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov, iar pe 20 iulie a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 496/2017 privind declanșarea procedurilor de expropriere aferente proiectului, scrie News.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Între 30-31 octombrie, mai mulți reprezentanți ai Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei (JICA) au venit la București pentru a verifica stadiul implementării proiectului „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional – Henri Coandă”, proiect co-finanțat prin Acordul de împrumut semnat la Tokyo, în data de 10 martie 2010 între România și JICA.

RATB pregătește călătorilor un nou instrument, după ce precedentul s-a scufundat în semi-anonimat: o aplicație smartphone prin care îi va anunța traseul și cât trebuie să aștepte în stație CITEȘTE ȘI RATB pregătește călătorilor un nou instrument, după ce precedentul s-a scufundat în semi-anonimat: o aplicație smartphone prin care îi va anunța traseul și cât trebuie să aștepte în stație

Acordul de împrumut are o valoare de 330 milioane euro.

Reprezentanții Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei au purtat discuții cu secretarii de stat din Ministerul Transporturilor, Ninel Cercel și Maria Magdalena Grigore, cu directorii direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, precum și cu conducerea Ministerului Finanțelor Publice și directorul general al Metrorex, Marin Aldea șireprezentanți ai consultanților proiectului și al altor instituții implicate în acest proiect.

”Vizita reprezentanților japonezi face parte din seria mai multor întâlniri și discuții care au avut loc pe această temă, pe parcursul derulării proiectului”, precizează Metrorex.

Linia de metrou Magistrala 6 va asigura legătura rețelei de metrou a municipiului București cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni.

Magistrala 6 de metrou face joncțiunea între serviciul de transport public urban și serviciile de transport regional, național și internațional feroviar și aerian, asigurând o legătură urbană rapidă de mare capacitate, informează compania de stat.

Durata de execuție a proiectului este de patru ani.

Magistrala 6 extinde rețeaua din stația 1 Mai până la Aeroportul Internațional Henri Coandă București pe o lungime de 14,2 km și cu o capacitate de transport de 50.000 de călători/oră, si asigură legătura directă între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni.

Valoarea totală a investiției este de 5,9 miliarde lei, cu TVA inclusă.

Alpha Cab, afacerea cu mașini de lux închiriate a unui antreprenor român, se va extinde în 2018 în Europa și în țările arabe CITEȘTE ȘI Alpha Cab, afacerea cu mașini de lux închiriate a unui antreprenor român, se va extinde în 2018 în Europa și în țările arabe

Magistrala va permite legarea directă între Gara de Nord și Aeroport Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor și a trenurilor.

De asemenea, Guvernul a aprobat în luna iulie declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor care se află pe traseul Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni, etapa necesară pentru începerea lucrărilor de realizare a obiectivului, sumele individuale estimate aferente despăgubirilor fiind în cuantum de 62,8 milioane lei.

Imobilele, prorietate privată, supuse exproprierii se află în Sectorul 1 și în orașul Otopeni.

Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor, sunt în cuantum de 62,8 milioane lei și reprezintă despăgubirile pentru un număr de 42 de imobile cu o suprafață de expropriat de 39.160 mp. Fondurile sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrorex
otopeni