Mecanicii trenului deraiat lângă Petroșani ar fi cerut cale liberă prin stație, descoperind că au rămas fără frâne

Mecanicii trenului deraiat lângă Petroșani ar fi cerut cale liberă prin stație, descoperind că au rămas fără frâne
scris 9 apr 2017

Cei doi mecanici decedați sâmbătă după-amiază în urma deraierii unui tren privat de marfă, deținut de operatorul Unicom Tranzit, în apropiere de Petroșani, județul Hunedoara, ar fi cerut cale liberă prin stație, după ce au descoperit că au rămas fără frâne, au declarat duminică pentru News.ro surse din rândul anchetatorilor. Reprezentanții transportatorului feroviar au fost prezenți sâmbătă la locul accidentului, urmând să fie audiați în cadrul anchetei, la fel ca și dispecerii care au ținut legătura cu mecanicii locomotivei, potrivit polițiștilor hunedoreni.

"Trenul de marfă ar fi rămas fără frâne. Când au descoperit acest lucru, mecanicii de locomotivă le-au cerut colegilor din stația Subcetate cale liberă, să nu mai fie nicio altă garnitură în zonă. Probabil, au crezut că se vor opri undeva și au încercat să atenueze efectele dezastrului", au afirmat sursele pentru News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Acestea spun totodată că abia la finalizarea anchetei vor fi făcute publice cauzele accidentului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Datoriile pe cardurile de credit ale americanilor au depășit un 1 trilion de dolari, un nou record al ultimilor 10 ani CITEȘTE ȘI Datoriile pe cardurile de credit ale americanilor au depășit un 1 trilion de dolari, un nou record al ultimilor 10 ani

"Încă nu se știe exact ce s-a întâmplat. Cu siguranță, toate trenurile trebuie verificate înainte de a pleca pe traseu. Există și un grafic care le spune mecanicilor cu ce viteză să circule pe fiecare porțiune de drum pe care o parcurg", adaugă sursele.

Accidentul feroviar de lângă Petroșani, în urma căruia cei doi mecanici de locomotivă au murit, s-ar fi produs din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare al trenului de marfă, care a deraiat între stațiile Banița și Merișor.

O comisie mixtă Procuratură/Agenția de Investigare Feroviară (AGIFER) anchetează accidentul.

Potrivit surselor, firma căreia îi aparține trenul de marfă, operatorul privat Unicom Tranzit, și-a trimis încă de sâmbătă un reprezentant la fața locului.

Informația a fost confirmată de poliția din Hunedoara, urmând ca cei de la Unicom, dar și dispecerii care au vorbit cu mecanicii locomotivei să fie audiați.

”Au fost prezenți reprezentanții firmei de transport, ieri (sâmbătă - n.r.), urmează să fie audiați în cadrul anchetei. La fel urmează să fie audiați cei de la dispecerat care au ținut legătura cu mecanicii. Dosarul este în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg și la Autoritatea Feroviară”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Circulația feroviară pe ruta Petroșani - Simeria rămâne în continuare închisă în zona stațiilor Banița - Merișor, după ce un tren privat de marfă cu 16 vagoane a deraiat, iar două persoane au murit, calea ferată fiind avariată. Din cele 16 vagoane ale trenului, 14 au deraiat, șase căzând într-o râpă adâncă de zece metri.

Cele două vagoane rămase pe șină au fost retrase duminică, în jurul orei 11.00, în stația Banița, intervenindu-se cu o drezină pantograf pentru demontarea firului de contact, astfel încât să se permită accesul și fixarea pe sol a trenurilor-macara.

Calea ferată este distrusă pe ambele fire, pe o distanță de 200 de metri.

Pentru ridicarea vagoanelor răsturnate se va acționa cu trei trenuri-macara, două de 250 tone și unul de 125 tone, precum și cu un tren cu vinciuri.

În cursul zilei de duminică, două trenuri au fost deviate pe o rută ocolitoare, în timp ce pentru alte cinci trenuri călătorii vor fi transbordați cu mijloace auto, potrivit CFR.

"CFR SA asigură continuitate în traficul feroviar pe zona respectivă, prin transbordarea pasagerilor cu mijloace auto - microbuze și autobuze - între stațiile Petroșani și Pui (și retur), călătorii fiind preluați din aceste stații de alte trenuri care circulă pe aceleași rute", menționează oficialii companiei.

De asemeanea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad traficul este redirecționat pe relația Filiași - Orșova - Timișoara - Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroșani, cu transbordare auto Petroșani - Pui, călătorii fiind apoi preluați de alte trenuri care au traseu comun.

În cursul zilei de duminică, se va asigura transbordare cu mijloace auto pentru călătorii din cinci trenuri: IR 1835, IR 1836, IR 1824, R 2023, R 2024, iar trenurile IR 1821 și IR 1822 vor circula pe rută deviată, prin Orșova.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului feroviar, în urma căruia cei doi mecanici de locomotivă au murit,

Pentru ridicarea vagoanelor răsturnate se va acționa cu trei trenuri-macara, două de 250 tone și unul de 125 tone, precum și cu un tren cu vinciuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
accident ferovriar